Cele mai importante investigații de sănătate. Atenție, îți pot salva viața

Oricât de sănătos ești, tot trebuie să ai o legătură strânsă cu medicul tău. Este esențial să faci analize de sânge, dar și anumite evaluări ale stării de sănătate periodic, dacă vrei ca boala să nu te ia prin surprindere. În plus, o mulțime de boli nu au niciun simptom la debut. Sunt anumite investigații medicale pe care trebuie să le faci și care îți pot salva viața.

Iată ce investigații este indicat să faci:

Verificarea tensiunii. Această măsurătoare a tensiunii arteriale este bine să o faci măcar o dată pe an. Dacă ai tensiunea între 130-139/80-89 mmHg ar trebuie să repeți investigația măcar la 6 luni, iar dacă valorile sunt mai mari, atunci este posibil să primești un tratament. Și electrocardiograma (EKG) trebuie să faci o dată la doi ani. Acesta este un test simplu și valoros care înregistrează activitatea electrică a inimi și oferă medicului indicii asupra modului în care se contractă inima, ritmicitatea, frecvența și normalitatea bătăilor acesteia. Majoritatea bolilor de inimă modifică aspectul EKG.

Controlul colesterolului. Atunci când medicul de familie îți spune că ai colesterolul în limite normale nu trebuie să repeți analiza de sânge decât o dată pe an. Dacă acesta este mare sau a depășit limita admisă este posibil să primești o recomandare de modificare a dietei și să fii nevoit să repeți analiza peste câteva luni.

Examenul oftalmologic. Dacă nu ai nicio problemă de vedere, atunci fă acest test o dată la doi ani. Cei care au însă, de exemplu, miopie, trebuie să meargă la medicul specialist oftalmolog o dată pe an, la evaluare.

Examenul ORL. O dată la doi ani mai ales dacă observi că nu mai auzi bine.

Screeningul pentru osteoporoză. Dacă ai peste 60 de ani și ești bărbat sau dacă ai intrat la menopauză, ca femei, trebuie să mergi să faci o evaluare. Este știut faptul că după instalarea menopauzei crește riscul de apariție al osteoporozei.

Screeningul pentru evaluarea cancerului de prostată. Control este recomandat după vârsta de 50 de ani și constă într-o ecografie pelvină, evaluarea din sânge a PSA ( antiden prostatic) – în cazul bărbaților.

Screening cancer mamar. Dacă ești femeie și ai până în 30 de ani, nu ar strica să faci o ecografie mamară măcar o dată la doi ani. Iar dacă ai peste 40 de ani, medicul îți poate recomanda și o mamografie pentru examinarea sânilor. În cazul în care ai în familie cazuri de cancer mamar este posibil să faci mamografie până în 40 de ani.

Controlul ginecologic. Primul control ginecologic se recomandă să fie efectuat la cel mult 2 ani de la începere vieții sexuale dar nu mai târziu de vârsta de 21 de ani. Femeile care sunt active sexual trebuie să meargă anual la medicul ginecolog pentru control și pentru efectuarea testului Babeș Papanicolau.

Spirometria este folosită pentru diagnosticul și pentru monitorizarea bolilor plămânului cum ar fi astmul, bronșita cronică, emfizemul, fibroza pulmonară. Spirometria este neinvazivă și oferă o imagine corectă asupra funcției pulmonare.

Controlul dermatologic. Este foarte important acest control și îți poate salva viața. Medicul dermatolog îți va controla alunițele, o procedură care nu doare și nu presupune niciun risc. Nu trebuie să uiți că melanomul, care este foarte asemănător cu alunițele, este cea mai agresivă formă de cancer de piele.

Controlul stomatologic trebuie făcut odată la şase luni, iar periajul profesional trebuie realizat cel puţin la 1 an pentru că are rolul de a îndepărta tartrul şi petele galbene.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

24 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

54 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: