Sari la conținut

Între mit și realitate. Ce poate ascunde senzația de nod în gât? Simptomul alarmant al unor afecțiuni complexe

Tiroidita Hashimoto
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Tiroidita Hashimoto, afecțiune cronică

Din cuprinsul articolului

Senzația de nod în gât este, adesea, semnalată de persoanele care nu au o viață echilibrată din punct de vedere emoțional sau au un program foarte încărcat și haotic. Deși poate fi greu de descris sau este considerată un mit, această senzație se poate manifesta, într-adecăr, din cauza unor probleme de ordin fizic sau emoțional.

Senzația de nod în gât poate veni odată cu emoții foarte puternice. Stresul este principalul factor care determină apariția acestei manifestări, însă poate fi și un simptom care semnalează anumite probleme de sănătate.

De ce apare senzația de nod în gât?

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, explică pe blogul său ce poate semnala această manifestare, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic.

Stresul

„Persoanele stresate, apasate de dificultati sau de probleme de orice natura pot acuza senzatia neplacuta de nod in gat alaturi de neliniste, iritabilitate si insomnii. In plus, acestia mai pot percepe senzatia de uscaciune a gurii, transpiratia palmelor si accelerarea batailor inimii”, explică medicul.

Boala de reflux gastroesofagian

„Boala de reflux gastroesofagian caracterizata de o peristaltica esofagiana slaba, la care se adauga o inchidere ineficienta a sfincterului esofagian inferior, poate duce la aparitia arsurilor retrosternale si a regurgitatiilor. In tabloul clinic al acestei afectiuni gastroenterologice a fost citata si senzatia de nod in gat de care se plang unii pacienti. Pentru aceste persoane o vizita la medicul gastroenterolog si o serie de analize si investigatii pot sa transeze diagnosticul”, adaugă specialistul.

Tulburări ale glandei tiroide

„La nivelul gatului se afla localizata o mica glanda – glanda tiroida, care este responsabila de producerea hormonilor tiroidieni, esentiali pentru bunul mers al intregului organism. Uneori, glanda tiroida poate sa sufere diverse modificari structurale, prin aparitia nodulilor de tiroida sau chiar prin cresterea in volum a acesteia (gusa).

Daca nodulii sunt destul de voluminosi (sau glanda in sine mult marita) pot sa apara fenomene de compresie asupra structurilor din jur, cauzand printre altele si senzatia de nod in gat. Consultul endocrinologic si ecografia de zona cervicala anterioara vor putea pune in evidenta dimensiunea tiroidei si/sau prezenta nodulilor, in acest fel putandu-se alege cea mai buna optiune terapeutica” a mai precizat medicul.

Formațiuni tumorale

„Formatiunile tumorale cervicale superioare ce tin de alte structuri decat cea tiroidiana sunt si ele citate ca fiind posibile cauze ale senzatiei de constrictie cu localizare la nivelul gatului”, relevă Dr. Alin Popescu.

Afecțiuni musculare

„Exista o serie de afectiuni musculare ce pot interesa si muschii de la nivelul gatului. Astfel, miastenia gravis si miotonia pot duce la oboseala si imposibilitatea relaxarii muschilor. In acest context, pacientii care sufera de aceste boli pot prezenta senzatia suparatoare de nod in gat”, detaliează Dr. Alin Popescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel