Din cuprinsul articolului
Intoxicația cu ciuperci. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri dimineață, de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, patru pacienți, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 46 de ani, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Piatra-Neamț, în urma unei intoxicații cu ciuperci.
Intoxicaţia cu ciuperci este cauzată de toxinele secretate de acestea, care sunt extrem de agresive pentru organism, putând determina de multe ori decesul. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia şi cantitatea de ciuperci consumată, dar şi de momentul apariţiei simptomatologiei – cu cât simptomele apar mai rapid după ingestie, cu atât intoxicaţia este mai gravă.
Cum poate fi prevenită intoxicația cu ciuperci
Pentru a preveni apariţia unor astfel de intoxicaţii, respectaţi următoarele recomandări:
– evitaţi să consumaţi ciuperci/bureţi procurate de la comercianţi care nu pot face dovada avizului fito-sanitar;
– evitaţi să culegeţi şi să consumaţi ciuperci/bureţi din pădure, chiar dacă le cunoaşteţi că sunt comestibile, deoarece multe ciuperci comestibile din flora spontană a ţării noastre au suferit mutaţii devenind otrăvitoare;
– întrucât copiii cu vârste mici sunt mai sensibili decât adulţii şi pot face forme de intoxicaţii foarte grave, chiar letale, nu-i hrăniţi cu mâncăruri pe bază de ciuperci;
În general, intoxicaţiile cu ciuperci se caracterizează prin:
– tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri de stomac, diaree, hepatită acută toxică şi insuficienţă hepatică ;
– tulburări neurosenzoriale: mioză (micşorarea pupilelor) sau midriază (dilatarea pupilelor), agitaţie, dezorientare temporo-spaţială, confuzie, delir, halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, comă;
– tulburări cardiovasculare: bradicardie sau tahicardie, hipoten-siune arterială sau hipertensiune arterială;
– tulburări hidroelectrolitice, cu risc de deshidratare severă la copii şi vârstnici;
– tulburări renale: insuficienţă renală funcţională şi/sau organică;
– simptome generale: frisoane, febră, transpiraţii, uscăciunea mucoaselor sau dimpotrivă hipersecreţie salivară şi renală.
Gravitatea intoxicaţiilor cu ciuperci este dată în special de insuficienţa hepatică fulminantă şi insuficienţa renală care duc frecvent la deces.
Având în vedere că este posibilă o evoluţie gravă, uneori letală a bolii, intoxicaţia cu ciuperci trebuie considerată o urgenţă medicală majoră, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă.