Din cuprinsul articolului
Proiectul care stă la baza Asociației „Din Grijă pentru Copii”, „Gustos și sănătos în farfuria din spital”, este o inițiativă ambițioasă și reușește, prin intermediul oamenilor care-l coordonează, să transforme meniurile din spitalele de pediatrie, astfel încât acestea să fie și hrană, și suport în vindecare.
„Din grijă pentru copii” înseamnă Magda Popescu Biclineru și Victoria Olteanu, fondatoarele Asociației și sufletul proiectelor care-i conturează activitatea. Asociația a apărut direct din contactul cu nevoia unui părinte aflat alături de copil în spital, fondatoarele fiind timp de patru ani de zile parte din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu” (INSMC).
Asociația „Din Grijă pentru Copii” are în centru grija față de sănătatea copilului
Activitățile și proiectele ONG-ului sunt, pe de o parte, sprijin pentru pacientul pediatric spitalizat și pentru însoțițorul acestuia, prin inițiative care aduc calitate perioadei petrecute în spital (renovări de spații spitalicești, utilare cu aparatură medicală, dotări specifice nevoilor din spitale, îmbunătățirea alimentației pe perioada spitalizării). Iar pe de altă parte sunt suport și ghid pentru părintele aflat la început de drum și nu numai, prin campanii și evenimente mari de informare medicală avizată, punând bazele unei educații solide pentru sănătatea copiilor.
Proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” este inițiat de Asociația „Din Grijă Pentru Copii”, cu sprijinul Lidl Romania, în parteneriat cu ASSMB, Asociația Lumea Emei și Asociația Română de Educație în Alergii.
Mai multe informații despre implementarea acestui nou concept în bucătăriile spitalelor de stat ne-au oferit minunatele doamne din Asociația „Din Grijă pentru Copii”, Magda Popescu Biclineru, Vicepreședinte Asociația ”Din grijă pentru copii”, jurnalist cu experiență în comunicare medicală, mama Liei și a lui Horia, pasionată de scris și convinsă de faptul că binele se face doar împreună și că proiectele frumoase prind viață numai atunci când determinarea este completată de implicare și emoție, și Victoria Olteanu, Președinte Asociația ”Din grijă pentru copii”, mama de 3 băieți, specialist în comunicare, în organizare de evenimente și publicitate; om îndrăgostit de oamenii frumoși la suflet, de puterea muncii în echipă, de miracole și de bucuria sinceră pe care o aduc acestea în viețile celor din jur.
Asociația „Din Grijă pentru Copii” a inițiat un program nutrițional curajos și complex
Vizând transformarea pozitivă a meniurilor din spitalele de pediatrie de stat, Asociația „Din Grijă pentru Copii” a inițiat un program nutrițional curajos și complex.
Programul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” își propune nu doar introducerea gustului autentic, ci și consolidarea profilului nutrițional al alimentelor oferite. Povestiți-ne cum a luat naștere acest proiect și cum ați decis colaborarea cu Spitalul de copii ”Dr. Victor Gomoiu”.
„Parcă e mâncare de spital” este, probabil, cea mai supărătoare descriere pe care o poate primi o mamă, o bunică sau un bucătar despre mâncarea pe care tocmai a așezat-o pe masă! De ce? Pentru că avem deja în minte conturată ideea că mâncarea de spital este fără gust, fără formă și de cele mai multe ori fără nutrienții de care are nevoie un organism în procesul de vindecare. Și, cu părere de rău, în cele mai multe din cazuri aceasta este și realitatea.
Ne-am confruntat cu ea atât ca mame, dar mai ales atunci când activitatea noastră din biroul de comunicare al INSMC-ului presupunea și alinarea ”durerilor” părinților, una dintre cele mai des întâlnite fiind chiar calitatea mâncării. ”Sacoșa de acasă” a fost dintotdeauna o salvare pentru părinții internați cu cei mici, o bunică, un tată sau un prieten fiind aliați de nădejde în astfel de cazuri.
Gândind proactiv și focusate cu mintea și sufletul pe acești copii internați și pe părinții lor, odată cu activitățile Asociației care, între timp, prindeau elan, am conturat un plan complex de schimbare de meniu de spital.
Ne-am dat seama că acest lucru nu se va putea face decât într-o echipă puternică și bine pregătită, dar ideea principală era să avem un proiect fezabil care să aducă schimbare în farfurie. Pus pe hârtie nu mai arată atât de greu de realizat dacă fiecare specialist își face treaba cum trebuie, cu gândul la bucuria, dar mai ales la sănătatea celor mici.
Pe lângă echipa noastră (bucătari, nutriționist, dietetician, dr. ing. în industria alimentară …) aveam nevoie de o ușă larg deschisă a unui spital care ar îmbrățișa un astfel de proiect.
Spre bucuria noastră am găsit-o la Spitalul clinic de copii ”Dr. Victor Gomoiu” și astfel am ajuns să implementăm acolo proiectul nostru pilot ”Gustos și sănătos în farfuria din spital”, parte dintr-un program mai amplu care prinde și el încet-încet aripi și contur – ”Gustos și sănătos. Program educativ de nutriție clinică pediatrică”.
„Gustos și sănătos în farfuria din spital”: mâncarea face parte din procesul de vindecare
Ce presupune mai exact proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” și cum a fost receptat de către autoritățile medicale.
„Gustos și sănătos în farfuria din spital” este, mai întâi de toate, un răspuns la o nevoie. A copiilor pacienți, pe de o parte, a însoțitorilor acestora, pe de altă parte. Hrana sănătoasă, diversificată, gătită prin proceduri tehnice corecte, care să ajute la păstrarea nutrienților din alimentele de bază nu este un moft și nici un detaliu/un serviciu extra al unui spital.
Mâncarea face parte din procesul de vindecare, despre asta se vorbește din ce în ce mai mult, iar medicina, prin evoluția și deschiderea din ultimii ani, arată că medicația face echipă excelentă cu alimentația. Așa că un meniu sănătos în bucătăria unui spital este o nevoie reală și trebuie să fie o prioritate.
Ca structură, proiectul presupune trei direcții:
- echilibrarea și diversificarea meniurilor deja existente și utilare în bucătărie – prin introducerea unor ingrediente noi care îmbogățesc nutrițional masa, prin calcul al valorilor nutriționale și prin conturarea unor meniuri specifice patologiilor întâlnite în spital, prin achiziționarea unui cuptor profesional, a unor aparate mici de bucătărie și a accesoriilor de care era nevoie.
- implementarea unor tehnici de gătit cât mai sănătoase, care să păstreze nutrienții din alimente și care să fie potrivite copiilor, tehnici predate și apoi implementate pe parcursul celor 8 luni de către chefi și tehnolog în alimentație implicați în proiect.
- schimbarea modului în care prânzul, masa caldă și cea mai consistentă a zilei, este transportat de la bucătărie în salon și servit copiilor – prin schimbarea vaselor de unică folosință cu vase reutilizabile, transportate în tăvi termoizolante, specifice sistemului de catering și a organizării circuitului nou implementat prin dotarea unui spațiu dedicat spălătoriei tăvilor și a vaselor reutilizabile.
Toate aceste etape fac ca produsul final din farfurie să fie savurat de către cei mici și de însoțitorii acestora și să aducă bucurie, dar mai ales putere în vindecare.
În implementare i-am avut alături și pe medicii din spital, pediatri și gastroenterologi, care și-au dorit mult schimbarea și care au fost parte din toate ședințele și deciziile noastre referitoare la fiecare pas implementat! Le suntem recunoscători pentru implicare, fără o echipă alături nu se poate reuși.
O echipă multidisciplinară face întotdeauna diferența în implementarea unui proiect
Care sunt colaboratorii pe care vă puteți baza în acest proiect. Vorbiți-ne despre colaborarea cu experții nutriționiști și bucătari cu expertiză în dietetică medicală.
Echipa de implementare a fost compusă din doi chefi bucătari cu experiență, Iulian Șușală și Ionuț Efrim, care au însoțit echipa de bucătari și asistenți de bucătari ai spitalului pe parcursul implementării noilor tehnici de preparare, un chef cu experiență în diete medicale, care este și nutriționist acreditat, Laura Eremia, un dietetician licențiat, Ema Mărgineanu, inginerul în industria alimentară, Gabriela Berechet, de-a cărei experiență ne-am bucurat extraordinar de mult și medicii de pe secțiile de pediatrie și gastroenterologie, dr. Davițoiu Ana Maria (Director medical și Șef secție Pediatrie), dr. Iulia Țincu (Șef secție gastroenterologie), dr. Luiza Bordei, medic gastroenterolog care au întregit echipa fiindu-ne mereu alături în decizii și momente cheie.
O echipă multidisciplinară face întotdeauna diferența în implementarea unui proiect și ne bucurăm mult că toți cei care ne-au fost alături au făcut, într-adevăr, echipă!
Și tot echipă facem și cu finanțatorul proiectului, Lidl România, care ne susține întreaga activitate și care crede împreună cu noi în schimbare, în oameni și în puterea lui ”împreună”.
„Gustos și sănătos în farfuria din spital”: au fost introduse untul și uleiul de măsline în prepararea meniurilor
Ce meniuri oferea Spitalul Victor Gomoiu înainte de începerea acestui proiect și care sunt preparatele din farfuriile micilor pacienți, astăzi. Ce schimbări au fost făcute din punct de vedere nutrițional. Ce alimente au fost introduse și la ce s-a renunțat.
Ne-am dorit mult diversificare. Este punctul forte al noilor meniuri. Spre exemplu dacă înainte de proiect meniurile celor mici aveau ca sursă de proteină principală doar carnea de pui, acum avem și carne de vită, de două ori pe săptămână, și o masă cu ficăței.
Dacă înainte, ca și garnitură, cel mai des era folosit orezul, acum cei mici mănâncă couscous, cartof în diferite feluri și fasole păstăi, hummus cu salată de legume!
Dacă înainte micul dejun însemna pâine, unt, gem, ceai, ou fiert (în diferite combinații), acum înseamnă omletă la cuptor cu brânză și legume, legume proaspete (castravere, ardei gras roșu). Dacă înainte nu se folosea unt în preparare, acum este grăsimea principală când e nevoie de ea la gătit, la fel și uleiul de măsline.
Dacă mâncarea era preparată mai mult prin fierbere, acum cuptorul nu stă nicio clipă liber, prepararea este una care să mențină nutrienții din alimente, dar și gustul savuros. Pentru aportul de gust nu lipsește din bucătărie oregano, turmeric, cimbru, scorțișoara.
Toate aceste modificări au făcut ca rezultatul din farfurie să fie așa cum îi spune și numele proiectului – gustos și sănătos.
În plus, cu gândul la bucuria celor mici, am introdus ca gustare de la ora 4 un dulce bun, ca la bunica. S-au eliminat napolitanele și biscuiții și am adăugat pandișpanul cu fructe, banana bread, budinca de orez cu lapte și plăcinta dolongaci.
Provocarea a fost ca toate aceste schimbări să fie incadrate în suma pe care spitalul o are alocată de la stat. Cu echilibrare între toate părțile componentei de meniu, am reușit!
Asociația „Din grijă pentru copii”: Acum sunt mame care optează pentru mâncarea din spital, deși înainte nu o făceau
Care este feed back-ul din partea copiilor și a părinților acestora? S-a renunțat la clasica „sacoșă de acasă”? Care sunt cele mai apreciate meniuri de către micii pacienți?
Luăm pulsul constant. Avem chestionare împărțite prin spital. Întrebăm ori de câte ori avem un drum pe secții. Ce spun mamele, dar mai ales cei mici, este cel mai important lucru pentru noi.
Schimbarea s-a făcut în pași mici, însă se simte; sunt mame care optează pentru mâncare din spital deși până acum nu o făceau într-un număr așa de mare (însoțitorii copiilor cu vârstă peste trei ani plătesc meniul).
Copiii spun de multe ori că mâncarea e mai bună ca la cel mai iubit fastfood. E bucurie mare când vine gustarea de ora 16.00. Semnele sunt bune, sperăm să avem cât de curând o imagine mai clară despre schimbare, să știm că odată cu proiectul am atins și subiectul risipei alimentare, dar și că ”sacoșa de acasă” rămâne istorie.
Vrem ca proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” să devină exemplu de practică într-o bucătărie de spital
Cu ce așteptări ați pornit la drum și care este parcursul acestui proiect. Care este cea mai mare schimbare în bucătăria Spitalului Victor Gomoiu.
Ne-am dorit ca proiectul care se desfășoară acum în Spitalul clinic de copii ”Dr. Victor Gomoiu” să devină un proiect pilot, exemplu de practică într-o bucătărie de spital și să poate fi replicat ori de câte ori putem și avem finanțare, astfel încât, la un moment dat să putem spune cu mândrie, de ce nu, că ”în toate spitalele de pediatrie din țară se mânâncă gustos și sănătos”. Până acolo mai avem treabă multă, însă spre asta țintim! Și primul pas este făcut deja și este unul puternic, mare și cu mult elan.
Schimbarea se simte nu numai în calitatea mâncării, ci și în atitudinea și implicarea personalului din bucătăria spitalului, de aceea suntem încrezătoare că se poate și că oricât de provocatori ar fi pașii spre implementare, ei vor fi făcuți.
Când se va încheia colaborarea cu Spitalul Gomoiu și care va fi următoarea unitate medicală în care vă veți implementa proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital”?
Ecourile proiectului, de când am început să povestim despre el a fost auzit deja de foarte multă lume, nu s-au lăsat așteptate. Încă din primăvară avem deja încă o ușă larg deschisă pentru a-l implementa, la Spitalul de Pediatrie din Pitești! Acolo va fi nevoie de o mică renovare în blocul alimentar, de utilare și de reconfigurarea meniurilor. Ne vor însoți aceiași specialiști, același sponsor și același entuziasm care vine doar din dorința noastră mare de a face bine pentru copiii din spital.
Detalii despre proiect se găsesc pe site-ul nostru www.dingrijapentrucopii.ro și, în curând, pe www.gustossisanatos.ro. Avem nevoie în continuare de susținere pe toate planurile!