Categories: Ştiri sănătate

Intervenție chirurgicală maraton de extirpare a unei tumori de maxilar la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” a găzduit intervenția maraton de extirpare a unei tumori de maxilar și reprezintă un moment important și de referință în lumea medicală românească.

Procedura a fost complexă și multidisciplinară și a durat 18 ore! De aceea este clasificată drept intervenție chirurgicală de tip major, cu impact sistemic important, potrivit unui comunicat remis presei de către SUUMC.

Pacientă în vârstă de 49 de ani, diagnosticată cu Carcinom mucoepidermoid de glandă salivară accesorie ectopică în mandibulă cu grad redus de malignitate cT4AN1Mx – stadiul IVB, a fost supusă, în data de 12 septembrie a.c., unei intervenţii chirurgicale cu viză radicală, pe baza evaluării clinice şi paraclinice care au reliefat un prognostic promiţător postoperator (având şi evaluarea Comisiei oncologice – Tumor board).

Maratonul chirurgical, care a durat mai bine de 18 ore, a constat în derularea simultană a intervenţiilor de: rezecţie subtotală a mandibulei, evidare ganglionară cervicală bilaterală radical modificată tip III, traheostomă tactică, respectiv reconstrucţie cu lambou osteo-facio-cutanat liber vascularizat fibular conformat anatomic şi microanastomozat la vasele recipiente faciale, cu inserare de implanturi dentare endoosoase osteointegrate.

Preoperator, echipa medicală multidisciplinără, coordonată de maior medic dr. Adrian Gabără, medic primar Chirurgie Orală şi maxilo-facială (BMF) – medic curant; dr. Dragoş Muraru, medic specialist Chirurgie plastică plastică şi microchirurgie reconstructivă şi colonel medic dr. Narcis Tănase, medic primar ATI, alături de col medic dr. Liliana Moraru, şef Secţie Clinică BMF, col. medic Cătălin Dumitru, medic primar BMF, au asigurat pregătirea şi susţinerea perioperatorie atât în ceea ce priveşte statusul general al pacientei (care era unul extrem de afectat din cauza defectelor de dentiţie, aceasta generând pe lângă dificultatea alimentaţiei, apariţia sindromului anemic, scădere ponderală importantă, deficit de proteine, aminoacizi esenţiali, vitamine şi săruri minerale), cât şi în ceea ce priveşte desfăşurarea, în condiţii optime a actului chirurgical (investigaţii imagistice de înaltă rezoluţie pe baza carora s-au efectuat ghiduri chirugicale).

Cazul în sine a prezentat un risc anestezic major, în contextul intervenţiei extensive complexe, de lungă durată, potenţial cauzatoare de mari dezechilibre ale homeostaziei.

În acest sens, pregătirea preoperatorie s-a derulat pe timpul a două săptămâni, durată care a permis realizarea unei nutriţii orale suplimentare, formulată, administrarea de fier, managementul transfuzional preoperator – predonare şi asigurarea de sânge heterolog.

Protocolul anestezic, pe toată durata intervenţiei chirurgicale, a fost adaptat fiecărui timp operator, a fost unul de tip anestezie generală, balansată (pe o durată de aproximativ 19 ore), monitorizare complexă intra şi postoperatorie, reechilibrare atentă a constantelor fiziologice şi a parametrilor biologici.

Rolul Terapiei Intensive perioperatorii şi al abordării anestezice adaptate în aceste cazuri chirurgicale extrem de complexe este unul esenţial.

La acest moment, pacienta are o evoluţie favorabilă în sensul că şi-a reluat funcţiile de vorbire, masticaţie şi înghiţire, are sensililitate prezentă la nivelul zonelor anatomice supuse stresului chirurgical, este afebrilă şi se mobilizează singură, factori care au condus la creşterea calităţii vieţii şi a conturării unui profil pozitiv psiho-emoţional şi comportamental.

Din punctul de vedere al medicilor curanţi, lupta pentru recăpătarea sănătăţii nu se opreşte aici, ea va continua cu opţiunea tratamentului multimodal oncologic, examen imunohistochimie şi evaluările imagistice de înaltă fidelitate (RMN şi PET CT) care vor fi realizate periodic.

Succesul acestei intervenţii maraton este rezultatul unui efort comun, implicat şi dedicat, atât uman, cât şi profesional, echipa medicală implicată, fiind compusă şi din: dr. Tecla Apalaghiei şi dr. Anca Isaroiu, medici rezidenţi ATI; dr. Ionuţ Guzganu şi dr. Paul Ionescu, medici rezidenţi Chirurgie Plastică şi microchirurgie reconstructivă; asistent medical Nicoleta Nastase şi asistent medical Catalina Stanescu – din cadrul Secţiei Chirurgie Plastică şi microchirurgie reconstructivă şi, nu în ultimul rând, asistenţii medicali ai Secţiei Chirurgie BMF: Camelia Preda, Stefaniţă Ciobanu şi Dumitru Dorina. Pentru documentarea foto şi video, durata intervenţiei chirurgicale, asistenţa de specialitate a fost asigurată de Daniel Iancu.

Şi pentru că experienţa ne arată că nimic nu este întâmplător, intervenţia chirurgicală s-a încheiat, cu mare succes, la data la care, în urmă cu 188 de ani, se semna certificatul de naştere al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, respectiv, 13 septembrie.

Mulţumim, şi pe această cale, tuturor celor care ne-au reamintit că trebuie să fim mândrii că aparţinem acestui loc, o altă coincidenţă fericită fiind cea că, pe data de 25 septembrie, spitalul nostru aniversează 130 de ani de când ne ducem tradiţia mai departe, cu rădăcinile adânc înfipte în societatea şi medicina românească, mai spun reprezentanții Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, în comunicatul de presă.

Recent Posts

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

16 minute ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

16 minute ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

27 de minute ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

47 de minute ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

2 ore ago

Citeste si: