Sari la conținut

Întârzierea aprobării bugetului afectează pacienții

Întârzierea aprobării bugetului de stat (care trebui aprobat demult) îi afectează direct pe pacienții care au nevoie de analize. În țară deja au apărut cazuri unde, pentru că nu mai sunt fonduri pentru analizele gratuite, oamenii se înghesuie la clinicile de stat, singurele unde se mai fac analize fără ca pacientul să trebuiască să plătească.

Bistrița nu este un caz izolat

Întârzierea aprobării bugetului are deja efecte nedorite asupra pacienților. Fenomenul refuzului de a realiza analize gratuite se extinde. Aproximativ 450 de persoane au fost refuzate de laboratoarele private din oraș pentru că nu mai sunt fonduri de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru analizele gratuite.  Astfel acestia s-au prezentat, luni, în primele ore, la Policlinica din Bistrița, pentru a obține o programare la laboratorul de analize medicale.

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița, Gabriel Lazany, a explicat, pentru Agerpres, situația creată, spunând că este una „fără precedent”.

„Astăzi, ne-am confruntat cu o situație fără precedent. Cel puțin de când lucrez eu în spital, de aproximativ 19 ani, nu am mai văzut o astfel de situație. La primele ore, un număr de aproximativ 400 de pacienți așteptau să își facă programare pentru efectuarea de analize medicale la laborator. Este o problemă pe care cred că am gestionat-o corespunzător, dar este strict legată de apariția bugetului pe anul 2019. Având în vedere că președintele României nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate a județului nu a putut repartiza sume către laboratoarele private. Din această cauză, niciunul dintre laboratoarele private de analize medicale din oraș nu a putut face programări pentru pacienți și toți acești pacienți s-au îndreptat către Policlinica Bistrița”, a arătat Lazany, la o coferință.

Urgențe pe listele de așteptare

Cu afluxul mare de pacienți, coordonatorul Policlinicii Bistrița, dr. Ștefan Pop, spune că unii au fost puși pe lista de așteptare, dar că speranțe pentru ei sunt abia pentru luna viitoare.

„Incidente medicale nu au fost. Bineînțeles, au fost oameni nemulțumiți. Au fost programați 390 în total și au fost puși pe o listă de așteptare încă vreo 60, astfel încât, în cazul în care se suplimentează fondurile sau dintre cei 390 poate unii au analize mai ieftine și se poate să rămână bani, să îi chemăm și pe aceștia tot în martie”, a mai spus Ștefan Pop care încearcă să găsească soluții actualei situații.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel