Insula pe care oamenii au uitat să moară. Află secretul longevității lor

Numai 0,1% dintre europeni ajung la vârsta de 90 de ani, în timp în insula grecească Ikaria, procentul ajunge la 1%. Este una dintre cele mai ridicate rate ale longevității în toată lumea – iar isularii pe lângă faptul că trăiesc mult, sunt și sănătoși pentru perioade lungi de timp.

Care e secretul longevităţii lor? Răspunsul pare complex, însă localnicii dezvăluie nonşalant ce cred ei că reprezintă secretul lor: dieta meditereaneeană, vinul, cafeaua grecească, somnul de după-amiază şi viaţa sexuală activă. Mai concret, reţeta longevităţii acestor oameni constă în regimul alimentar bogat în ulei de măsline şi legume, pe care le cresc în propriile grădini şi prin consumul moderat de lactate şi carne. Evitarea grăsimilor saturate prezente în carne şi lactate reduce riscul apariţiei bolilor de inimă, uleiul de măsline măreşte colesterolul benefic, laptele de capră îmbunătăţeşte digestia, iar cafeaua grecească ține cancerul la distanță. Gerasimos Siasos, profesor la Universitatea Athens Medical School, din Grecia, a studiat 71 de femei și 71 de bărbați care locuiau pe această insulă. „Majoritatea consumau cafea fiartă la ibric, care e bogată în polifenoli și antioxidanți și conține numai o cantitate moderată de cofeină. Aceasta pare să aibă beneficii mai mari decât restul cafelelor. Protejază mai ales de boli cariovasculare, dar și de cancer”, susțin cercetătorii. Fără ceas, se trezesc târziu şi dorm la amiază Pe lângă alimentaţie, somnul de după amiază îi ajută pe ikarieni să ducă o viaţă lungă şi sănătoasă. „Aici oamenii se trezesc târziu, iar la amiază trag un pui de somn. Nimeni nu poartă ceas pentru că pur şi simplu nu ne interesează niciodată cât e ora’’, a explicat medicul local Ilias Leriadis. Obiceiul de a dormi după amiază, de cel puţin trei ori pe săptămână reduce apariţia bolilor de inimă cu 37%, conform studiilor făcute la Universitatea din Atena şi la Harvard. De asemenea, o viaţă sexuală activă poate creşte durata de viaţă, iar 80% dintre ikarienii cu vârste cuprinse între 65 şi 100 de ani declară că au o activitate sexuală regulată.

Recent Posts

Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu-

Călin Georgescu, un candidat independent cu viziuni pro-ruse și ultra-naționaliste, conduce surprinzător în rezultatele parțiale…

46 de minute ago

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

8 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

9 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

9 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

9 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

10 ore ago

Citeste si: