Din cuprinsul articolului
Institutul Cantacuzino reîncepe producția de vaccinuri. Vaccinurile antigripale vor fi produse, din nou, în laboratorul Institutului Naţional “Cantacuzino.” Potrivit premierului Ludovic Orban, producția de vaccinuri va începe în câteva luni.
”Există mai multe proiecte la Cantacuzino, reluarea producției vaccinului antigripal, practic mai există doar un element lipsă. Odată cu achiziționarea acestui echipament se poate trece la pregătirea liniei de fabricație pentru a produce din nou vaccin antigripal. Este în pregătire un nou produs, un imunomodulator, care reglează nivelul de anticorpi din organism.” – a declarat premierul, potrivit stirileprotv.ro.
Institutul Cantacuzino reîncepe producția de vaccinuri
Pe de altă parte, Orban a subliniat faptul că primul vaccin de la Cantacuzino ar putea ajunge la populație abia peste câteva luni, probabil la anul, din cauza procedurilor care trebuie respectate.
”În ceea ce privește producția vaccinului antigripal, nu va fi produs anul acesta, pentru că vă spun din capul locului, aici e vorba de o serie de proceduri, de testare, de validare. E vorba de punerea în funcțiune a unei linii de producție. Cel mai probabil va fi gata anul viitor. Dar aici am avut discuții la nivelul Ministerului Sănătății și încercăm să găsim soluții pentru o vaccinare cât mai amplă antigripă a cetățenilor, pentru că asta ne va ajuta în cazul venirii unui al doilea val de coronavirus, pentru că cine s-a vaccinat de gripă, dacă are simptome, mai mult ca sigur că are coronavirus, că nu are gripă.” – a spus premierul.