Din cuprinsul articolului
Mai mult de 60% din adulții din România sunt obezi, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Potrivit datelor, peste 25% dintre copii vor fi, la rândul lor, supraponderali sau obezi.
Corina Atanasiu, președintele Federației Părinților spune că acest fenomen a crescut foarte mult în ultima vreme din cauza stilului de viață nesănătos.
„Pentru a crește sănătos, ar trebui să-i mobilizăm pe copii să facă foarte mult sport. Din păcate, copiii noștri sunt destul de feriți de la face sport. Nu avem niște politici coerente în ceea ce privește sportul de masă, iar mișcarea în școli este destul de redusă în orașe, în spațiile în școlile super aglomerate, de cele mai multe ori, orele de sport nu se întâmplă, ceea ce este foarte, foarte trist,” a precizat Corina Atanasiu, pentru Aleph News.
Președintele Federației Părinților a subliniat că o altă problemă pe care o avem este aceea că în școli nu se asigură masă caldă, care ar putea fi un mod prin care să schimbăm obiceiurile alimentare ale copiilor și prin care aceștia să se hrănească sănătos.
„Din păcate, nu suntem la atenți la ce mănâncă copiii noștri și atunci când vor fi mari, vor fi clienți siguri ai cardiologilor”, a atras ateția Corina Atanasiu.
Obezitatea vine la pachet cu majoritatea bolilor cronice
Pentru adulți, obezitatea prezintă o serie de riscuri semnificative pentru sănătate. Acestea includ:
1. Boli cardiovasculare: Obezitatea crește riscul de apariție a bolilor de inimă, precum boala coronariană, hipertensiunea arterială și accidentul vascular cerebral.
2. Diabet de tip 2: Persoanele obeze au un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2, o afecțiune în care nivelul de zahăr din sânge este ridicat.
3. Boli respiratorii: Obezitatea poate duce la apariția sau agravarea afecțiunilor respiratorii, cum ar fi astmul și apneea de somn.
4. Probleme articulare: Greutatea excesivă exercită o presiune suplimentară asupra articulațiilor, ceea ce poate duce la apariția osteoartritei și a altor afecțiuni ale articulațiilor.
5. Afecțiuni hepatice: Obezitatea crește riscul de dezvoltare a bolilor hepatice, cum ar fi ficatul gras și ciroza.
6. Depresie și probleme de sănătate mentală: Obezitatea poate afecta stima de sine și poate contribui la apariția depresiei și a altor probleme de sănătate mentală.
Kilogramele în plus, apăsătoare și pentru sănătatea copiilor
Pentru copii, riscurile obezității sunt similare și pot include, în plus:
1. Probleme de creștere și dezvoltare: Obezitatea poate afecta negativ creșterea și dezvoltarea copiilor, putând duce la întârzieri în dezvoltarea motorie și intelectuală.
2. Probleme de sănătate pe termen lung: Copiii obezi au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni precum diabetul de tip 2, boli de inimă și hipertensiune arterială în timpul vieții adulte.
3. Probleme psihosociale: Copiii obezi pot fi expuși la stigmatizare și la probleme de imagine de sine și de relaționare cu ceilalți copii, ceea ce poate duce la dezvoltarea unor probleme psihosociale și emoționale.
4. Performanță școlară scăzută: Obezitatea poate afecta negativ performanța școlară a copiilor, influențându-le capacitatea de concentrare și de învățare.