Din cuprinsul articolului
Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că se poate vorbi de o încetare a situaţiei de alertă epidemiologică privind gripa, după scăderea incidenţei infecţiilor respiratorii în săptămâna 26 februarie – 3 martie, care s-a situat sub nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane.
Potrivit INSP, succesiunea a trei săptămâni în care atât numărul total de cazuri, cât şi intensitatea activităţii gripale au fost în scădere, în ultima săptămână fiind comunicate şase decese noi confirmate cu virus gripal.
Aproape 78.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 26 februarie – 3 martie
În această perioadă au fost raportate: 77.825 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 5,8% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (82.576) şi cu 18,3% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (95.217).
Variaţia în minus faţă de media calculată de 104.440 a cazurilor din ultimelor sezoane (2016 – 2023, fără sezoanele pandemice) a fost de 25,5%.
Totodată, s-au înregistrat 1.523 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ 2.200 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 2.781 înregistrate în săptămâna precedentă, existând în continuare o scădere a activităţii gripale.
Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate în Bucureşti (281) şi în judeţele Braşov (144) şi Cluj (103), în restul numărul de cazuri fiind mai mic de 100.
94 de cazuri de gripă, confirmate de laborator
Au fost înregistrate în acelaşi interval 94 cazuri de gripă confirmată de laborator (14 cu virus gripal AH1, 11 cu virus gripal AH3, 59 cu virus A nesubtipat şi 10 cu virus B).
De la începutul sezonului, au fost raportate: 2.085 cazuri de gripă confirmate de laborator, din care 353 cazuri cu virus gripal AH1, 312 cazuri cu virus gripal AH3, 47 cazuri cu virus gripal B, 1.367 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 6 cazuri cu virus gripal AH1 şi AH3, 72 co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2 (15 SARI cumulat), 28 coinfecţii de virus gripal cu VRS (5 SARI cumulat), 4 coinfecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS (2 SARI cumulat).
Aproape 100 de decese provocate gripă în acest sezon
De la începutul perioadei de raportare (2 octombrie 2023), au fost comunicate 97 decese confirmate cu virus gripal, aminteşte sursa citată de Agerpres.
Până la 3 martie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.076.772 persoane vaccinate antigripal, din care 1.051.852 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.