Din cuprinsul articolului
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat că, de la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile pe 3 iunie, au fost înregistrate 27 de cazuri, dintre care 23 sunt confirmate și 4 probabile. Din păcate, au fost raportate trei decese asociate infecției cu acest virus.
Distribuția cazurilor pe județe, în funcție de expunerea teritorială:
– București: 6 cazuri
– Suceava: 4 cazuri
– Bistrița-Năsăud, Botoșani, Giurgiu, Satu Mare, Ilfov, Mureș: câte 2 cazuri fiecare
– Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Prahova: câte 1 caz fiecare
Un caz a avut expunerea în Italia și a fost raportat de DSP Dâmbovița. Cele mai multe îmbolnăviri, 8, s-au înregistrat în grupa de vârstă 60-69 de ani, urmate de 7 cazuri în grupa de vârstă 70-79 de ani.
Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre o epidemie, a declarat la Radio România Actualităţi, directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, medicul Adrian Marinescu.
„Vorbim despre West Nile, apropo de cazurile confirmate, de cele mai multe ori la persoanele care sunt cu meningită, adică acele cazuri severe, ceea ce înseamnă că nu văd un risc mare sau nu trebuie să intrăm în niciun caz în panică, să ne gândim că de acum încolo, în fiecare vară vor fi multe cazuri de West Nile.
Pe de altă parte, vă aduc aminte că am avut veri în care a fost mult mai rău decât în 2024. Au fost chiar situații de epidemie. Am avut și noi la Institutul „Matei Balș”. Ce s-a întâmplat în această vară, au fost practic cazuri izolate, apropo de formele severe, au fost persoane în vârstă, au fost cei care aveau boli cronice și, din păcate, în cazul lor, când apare infecția e un risc mare de a face și forme severe, care chiar să le pună viața în pericol”.
Recomandările INSP pentru populație includ:
– Evitarea expunerii la țânțari prin purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci și pantaloni lungi.
– Utilizarea substanțelor repelente pentru țânțari.
– Prevenirea pătrunderii țânțarilor în locuințe prin utilizarea plaselor de protecție la ferestre.
– Asigurarea desecării bălților de apă din jurul gospodăriei.
– Îndepărtarea recipientelor cu apă stătută și a gunoiului menajer.
Aceste măsuri ajută la reducerea riscului de înțepături de țânțari și, implicit, la prevenirea răspândirii virusului West Nile.
Simptomele infectării cu virusul West Nile
Medicul Adrian Marinescu , director al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, a explicat , care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile și care sunt persoanele predispuse la forme grave.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că în acest an în România s-au înregistrat 22 cazuri de infecție cu virusul West Nile, iar una dintre aceste persoane a murit.
„Infecția cu virusul West Nile nu mai este demult o boala exotică, în fiecare sezon cald avem astfel de cazuri în Europa și în România. Important este că, de cele mai multe ori, fie sunt forme ușoare, fie persoanele sunt asimptomatice.
Acele forme complicate pe care le vedem, encefalită, menengoencefalită, sunt cazurile rare care ajung să fie disgnostice.
Ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori avem o subdiagnosticare, adică sunt mulți pacienți care nu sunt testați, nu știu că au infecția și pentru care este ca o simplă răceală și lucrurile merg mai departe”, a declarat medicul Adrian Marinescu.