Sari la conținut

INS. Studiu alarmant. Cel mai mic număr al nașterilor din ultimii șapte ani

bebelusi
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Bebelusi nascuti in vitro

INS. Cel mai mic număr al nașterilor din ultimii șapte ani. S-au născut cu 30.000 de copii mai puțin decât anul trecut

Institutul Național de Statistică a dat publicității un studiu intitulat „Mişcarea naturalăa populaţieiîn luna octombrie2020, sub spectrul crizei sanitare”. Conform datelor din acest studiu, în primele 10 luni ale acestui an au fost înregistrați mai puțin cu peste 30.000 de nou-născuți, față de perioada similară a anului trecut.

În cifre acest lucru s-ar putea traduce astfel. Până în luna octombrie 2020, inclusiv, se născuseră 131.709 copii. În timp ce,  până în luna octombrie inclusiv, a anului 2019, erau înregistrați în acest interval 162.272 de copii.

Diferența, de 30.563 de nașteri, este echivalentul a două luni dintr-un an, media nașterilor din acest an, de exemplu, fiind de 14.634 de nașteri, potrivit edupedu.ro.

Cel mai mic număr al nașterilor din ultimii șapte ani. Impact negativ în toate domeniile

Lipsa a peste 30 de mii de copii dintr-o generație înseamnă are un impact directîn toate domeniile societății. În educație, de exemplu, la grădiniță, în anul în care aceștia vor ajunge în învățământul preșcolar, vor fi cu cel puțin 1.200 de grupe de câte 25 de copii mai puține ca pentru cei din anul anterior. La fel și pentru momentul în care această generație va ajunge la școală.

sursă foto: Edupedu.ro

Nașterile din primele 10 luni nu sunt influențate de pandemie

Nașterile din perioada primelor 10 luni nu au motive să fie influențate de actuala criză sanitară și economică. În mod logic, conceperea copiilor născuți în perioada analizată a avut loc cu circa 40 de săptămâni înainte (durata unei sarcini la termen). Copiii născuți în intervalul ianuarie-octombrie 2020 au fost concepuți în perioada mai-ianuarie 2019.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel