Sari la conținut

Inițiativă excelentă pentru educația medicală. Anunț venit chiar acum

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Inițiativă excelentă pentru educația medicală. Este vorba despre primul program de master în „Health Economics” din România, anunțat la Universitatea Babeș-Bolyai.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează începând cu anul universitar 2024-2025 programul de master în domeniul „Health Economics” (în limba engleză), primul în acest domeniu din România.

Inițiativă excelentă anunțată de Universitatea Babeș-Bolyai

UBB precizează că programul vine în continuarea inițiativelor sale apărute în urmă cu 14 ani – „analize de tip Health economics în zona tratamentelor farmacologice și psihologice asupra sănătății mintale, cu programe postdoctorale dedicate”.

Potrivit instituției, masteratul interdisciplinar, ca program standard, este dezvoltat în contextul programului UBBMed, potrivit edupedu.ro.

Decanul FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustaţă, declară că „lansarea programului de master „Health Economics” marchează o etapă determinantă în dezvoltarea domeniului economiei sănătăţii ca o nouă direcţie academică şi de cercetare în cadrul facultăţii noastre.

boli psihice
Sursă foto: BBC

Prin eforturile cercetătorilor noştri vor fi obţinute informaţii valoroase şi noi perspective pentru acest domeniu, care vor fi transferate părţilor interesate (stakeholders) şi prin intermediul curriculumului specializat pe care l-am creat.

Programul se bucură de un curriculum compatibil cu alte programe similare de la universităţi de top la nivel global. Acest lucru asigură o experienţă educaţională de înaltă calitate pentru studenţii noştri, viitorii specialişti de care ţara şi Uniunea Europeană au acută nevoie.”

FSEGA-UBB  este una dintre cele mai puternice şcoli româneşti în zona ‘economics & business’

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, punctează: „FSEGA-UBB este cea mai mare facultate de profil din ţară şi una dintre cele mai puternice şcoli româneşti în zona ‘economics & business’. Noul program UBBMed din UBB School of Health (https://www.ubbcluj.ro/ro/facultati/school_of_health) are nevoie să introducă şi să se bazeze pe analize economice riguroase în domeniul sănătăţii, iar din acest parteneriat a rezultat programul de master interdisciplinar în ‘Health Economics’, în limba engleză, cu un curriculum internaţional, singur master de acest tip în acest moment în România.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel