Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru telefonul mobil, disponibilă gratuit, unde pacienţii sau alte persoane interesate pot găsi toate informaţiile necesare despre unitatea medicală.
„Astăzi lansăm o aplicaţie de telefon, aplicaţia Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa – SCJUB. Această aplicaţie a fost gândită să fie simplă, uşor de utilizat şi să vină cu informaţii eficiente pentru cei interesaţi – atât pacienţi ai spitalului, cât şi aparţinători, dar şi alte persoane interesate. Toate informaţiile utile sunt la un click distanţă”, a spus Lazany.
Prin această aplicaţie pot fi făcute programări online la Policlinica Bistriţa şi pot fi vizualizate rezultatele analizelor, pot fi consultate meniul servit zilnic pacienţilor şi programul de vizitare, iar, pe viitor, se intenţionează crearea unei secţiuni în care, pe baza unui cod, aparţinătorii să poată primi informaţii despre pacienţi ajunşi la UPU-SMURD.
Mai sunt prezentate echipele medicale de pe fiecare secţie, dar şi un cod de bune practici pentru vizitatori, despre care managerul Gabriel Lazany spune că a servit ca model pentru alte spitale din ţară. Potrivit sursei citate de Agerpres, aplicaţia poate fi descărcată gratuit pe telefon atât din App Store, cât şi din Google Play.