Sari la conținut

Cum previi Giardia, diareea și alte infecţii gastrointestinale întâlnite mai ales vara

Infecțiile gastrointestinale apar atât la copii cât și la adulți. Mai ales vara, acestea sunt frecvent întâlnite. Unele infecții sunt suficient de periculoase încă să mergi cu copilul la camera de gardă.

Mai ales în cazul copiilor acestea reprezintă un real pericol fiindcă pot duce rapid la deshidratare. De aceea, spun specialiștii este bine să ai mereu în casă săruri de rehidratare. Desigur, acestea nu te scapă de vizita la medicul pediatru pentru investigații și stabilirea diagnosticului.

Scaunul diareic, primul simptom al acestor infecții

Principalul simptom este apariția scaunelor diareice care pot fi date fie de virusuri, de bacterii sau de paraziți. De multe ori, cel mic are și stări de vomă, greață și nu va mânca nimic.

Medicii spun că mâinile murdare, fructele şi legumele nespălate, apa contaminată, contactul direct cu materiile fecale favorizează aceste infecții.

O importantă cauza a diareei este infecţia virală. Multe virusuri pot provoca gastrită virală, care se răspândeşte rapid în grădiniţe, la locurile de joacă, în parcuri, din cauza uşurinţei de propagare a virusului.

Simptomele durează câteva zile, dar copiii afectaţi pot prezenta uşor semne de deshidratare prin aportul oral insuficient de lichide şi prin pierderile mari de lichide.

Principala cauză: rotavirusul

Cea mai frecventă infecţie la copiii este cea determinată de rotavirus. Infecția se manifestă prin febră, scaune diareice explozive, apoase. Infecţia cu rotavirus apare iarna, primăvara dar mai ales vara. Din fericire însă poate fi prevenită prin vaccinarea copilului.

Atenție! Dacă cel mic are o asemenea infecție trebuie să mergi cu el la medicul specialist infecționist pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului. Este o infecție destul de gravă mai ales în cazul celor mici, ea duce la deshidratare și uneori poate chiar să amenințe viața bebelușului. Uneori, tratamentul se face în spital, copilul are nevoie de perfuzii pentru rehidratare dar uneori și de antibiotic.

Și bacteriile determină infecții gastrointestinale

Un alt tip de infecţiile gastrointestinale care apar la copiii sunt cele determinate de bacterii. Principala bacterie este Escherichia Coli. Aceasta se transmite ușor prin: mâncare și apă contaminată, preparate de carne insuficient tratate termic, fructe nespălate, apă contaminată din bazinele de înot.

O altă bacterie care se poate întâlni în infecţiile gastrointestinale ale copiilor este Salmonella. Ea poate fi găsită în ouă, carnea de pui insuficient tratată termic, fiind o cauză majoră a toxiinfecţiilor alimentare, în special vara.

Shigella este o altă bacterie care duce la apariția diareei la copiii mici. Cauza cea mai frecventă care determină infecţia cu Shigella, este igiena necorespunzătoare.

Există și infecţiile gastrointestinale care sunt determinate de paraziţi, precum este cea cu Giardia. Aceasta poate fi găsită în: apă potabilă, apa din piscine, lacuri care pot fi infectate.

Regimul alimentar este esențial

Copilul va mânca supă fără care, orez fiert, brânză de vaci, morcovi fierți și biscuiți fără cremă sau lapte.

Esențiale sunt sărurile de rehidratare, acestea au rolul de a micșora nevoie ca cel mic să stea în spital, la perfuzii.

Tratamentul cu antibiotice este indicat de medic doar după ce a avut loc efectuarea analizelor și a fost evidențiat faptul că infecția este determinată de o bacterie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel