Infecția cu candida, cea mai întâlnită infecție la femei

Datele statistice arată că între 20 și 50% dintre femei trec cel puțin o dată printr-un proces de infectare cu candida. Este un procent mare, mic sau unul normal? Despre tot ceea ce presupune această infecție a spus pentru Doctorul Zilei doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Cuvântul infecție sună deranjant, iar candida este una dintre cele mai frecvente întâlnite în rândul femeilor. Evident, ca orice infecție, ea trebuie tratată și, chiar dacă uneori scăpăm mai greu de ea, nu trebuie să ne lăsăm pradă descurajării: bătălia cu candida nu este chiar atât de greu de câștigat. Unele tulpini micotice se găsesc în mod normal în flora bacteriană, dar când se produc dezechilibre dintr-un motiv sau altul, acestea pot deveni patogene și atunci apare infecția cunoscută sub numele de candida albicanis. Cele mai frecvente situații în care se pot produce dezechilibre ale florei bacteriene sunt cauzate de tratamentele cu antibiotice, de un sistem imunitar slăbit, de perioada de sarcină, de tratamentul cu contraceptive orale sau de prezența diabetului zaharat.

Infecția cu candida se manifestă prin mâncărimi locale, senzația de arsură sau de durere la urinare, durere în timpul actului sexual sau secreții anormale, de obicei cu un aspect albicios. Cele din urmă nu apar însă în toate cazurile. De altfel, candida poate avea manifestări nespecifice, așa că este bine ca la apariția oricărui semn cu care nu erați obișnuită până acum, să mergeți la medic pentru a avea un diagnostic corect și apoi tratamentul necesar. Este însă evident că pentru a pune un diagnostic corect medicul nu va apela numai la descrierea simptomatologiei, ci va efectua analiza secreției și a culturilor de col, pentru a fi sigur despre ce este vorba.

Iar pentru ca analiza secreției să fie recoltată corespunzător, este nevoie de respectarea unor reguli simple: nu este permis contactul sexual cu 24 de ore înainte de recoltare și, de asemenea, nu sunt permise spălăturile intra vaginale, tot cu 24 de ore înainte. Igiena se va efectua în zona organelor genitale cu apă și săpun.

În unele cazuri, femeile se pot confrunta cu infecții recurente cu candida. Iar acest lucru se întâmplă fie pentru că nu a fost urmat tratamentul corespunzător, fie pentru că nu a fost identificată corect cauza apariției candida sau, de cele mai mult ori, pentru că nu a urmat și partenerul tratamentul necesar. Pentru a evita infectarea cu candida sunt necesare câteva măsuri profilactice. Astfel, e recomandată să nu efectuați spălături vaginale dese și cu produse care pot perturba flora bacteriană. Igiena intimă este, de asemenea, foarte importantă. Iar atunci când este necesar tratamentul cu antibiotice, este bine ca acesta să fie însoțit de un protector.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

15 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

45 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: