Cum îți dai seama că suferi un infarct, primele semne. Cel mai mare risc de deces este în prima oră de la debut

Infarctul miocardic este o urgență medicală, care poate apărea la orice vârstă, în funcție de stilul de viață pe care îl avem și de starea de sănătate.

În general, mai predispuși sunt bărbații, iar recunoașterea semnelor bolii poate fi elementul care să facă diferența între viață și moarte.

Potrivit medicilor, cel mai mare risc de deces este în prima oră de la producerea infarctului.

Practic, una dintre arterele coronare se astupă, iar fluxul sangvin la nivelul unei porțiuni din cord este întrerupt. Când muşchiul inimii nu este irigat corespunzător se produce infarctul miocardic.

Peste 50 de milioane de oameni mor anual în întrega lume din cauza infarctului. Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice.

Dar principalele semne ale acestei urgențe medicale sunt: senzație acută de presiune în mijlocul pieptului, care durează mai mult de câteva minute. Durere și disconfort la nivelul gâtului, maxilarului, spatelui și stomacului.

Durere și disconfort la nivelul brațului și umărului, resimțite fie la unul, fie la ambele membre.

Senzație de sufocare.

Amețeală, greață, stări de vomă, transpirații reci.

În toate acestea cazuri, este vitală prezența de spirit. Dacă vi se întâmplă dv. sau unui apropiat, recunoașteți semnele poate și la cineva pe stradă, este imperios necesar să apelați 112.

Cele mai predispuse persoane la infarct sunt cele cu colesterol mărit, cu hipertensiune, obezitate și depresie. Cei care sunt supuși la un nivel ridicat de stres și cei care fumează.

Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).

Electrocardiograma oferă în majoritatea cazurilor de IMA aspecte specifice şi reprezintă un examen de bază.

Imagistica medicală este reprezentată de unele tehnici moderne, cum sunt scintigrafia cu radioizotopi, ecocardiografia bidimensională şi ecocardiografia Doppler, tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică.

Tratamentul IMA trebuie efectuat cât mai precoce, fapt ce presupune recunoaşterea simptomelor de către cea mai mare parte a populaţiei, esenţială fiind asistenţa medicală calificată.

Serviciile de urgenţă (Salvare şi SMURD) asigură tratamentul prespitalicesc şi transportă bolnavul în secţiile de cardiologie dotate cu aparatură care monitorizează bolnavii, unde se continuă tratamentul.

Obiectivele principale ale tratamentului IMA sunt prevenirea decesului datorat complicaţiilor (dintre care cele mai frecvente sunt aritmiile), dizolvarea cât mai precoce a cheagurilor de sânge (cu restabilirea circulaţiei coronariene afectate) prin administrarea de trombolitice (tratament fibrinolitic) şi reducerea la minimum a masei de miocard necrozat.

Practic, tratamentul de rutină al pacientului cu IMA începe cu calmarea durerii toracice, administrarea de oxigen prin mască sau sondă nazală, tratamentul fibrinolitic (în primele 12 ore de la debut, fiind disponibil în ambulanţele moderne) şi repausul total, apoi, în serviciile specializate se continuă cu medicamentaţie specifică şi recuperare treptată.

Orice persoană care acuză dureri la nivelul pieptului şi prezintă un comportament neobişnuit va fi pusă în poziţie culcată sau şezândă, după care se anunţă Salvarea sau SMURD.

Se cunoaşte faptul că riscul cel mai mare de deces este în prima oră de la debut, de aceea este vitală internarea de urgenţă în serviciile specializate. Complicaţiile majore posibile, în afara aritmiilor (dintre care cea mai importantă este fibrilaţia ventriculară), sunt insuficienţa cardiacă, ruptura cardiacă, extinderea infarctului, tromboembolismul şi pericardita.

În lipsa complicaţiilor, pacientul cu IMA se poate ridica din pat după 2 zile, se poate plimba din a 5-a zi, poate pleca acasă după 7-10 zile şi poate să reia activitatea după 4-12 săptămâni, în funcţie de gradul de efort fizic pe care trebuie să-l facă. Nu va şofa aproximativ o lună, efortul va fi dozat şi mărit lent, iar activitatea sexuală poate fi reluată. Factorii de risc vor fi evitaţi şi pacientul va fi îngrijit în continuare de către medicul de familie, care apreciază frecvenţa consultaţiilor şi a examinărilor de laborator, sub coordonarea specialistului cardiolog.