Infarctul e mai frecvent VARA și riscul de tromboză mai mare. La ce trebuie să ai grijă când afară e cald

La ce lucruri trebuie o persoană să fie mai atentă vara. Este sezonul în care sunteți mai predispus la agravarea anumitor afecțiuni, începând de la toxiinfecțiile alimentare ușoare ori nesuferita conjunctivită și până la cele mai serioase, precum diabetul și bolile cardiovasculare.

Risc mai mare de tromboză

Nici picioarele nu sunt cruțate de efectele negative ale căldurii. Potrivit statisticilor, 30% din populație suferă de varice, vene de culoare verzui-albăstruie, dilatate peste măsură, cu aspect dizgrațios. Cele mai vulnerabile sunt persoanele care petrec mult timp stând în picioare, precum chirurgii, frizerii, stomatologii sau vânzătorii.

Dincolo de aspectul inestetic însă, medicii atrag atenția că vara crește riscul de tromboză. „Căldura declanșează vasodilatația. Dacă transpirăm și nu bem apă, sângele devine vâscos și pot apărea cheagurile, tromboza, dar și ruperea varicelor care determină sângerări masive”, spune medicul flebolog Valerian Ciubotaru. Hidratarea corespunzătoare și mișcarea sunt două obiceiuri de bun simț capabile să prevină apariția varicelor.

„Trebuie să bem cel puțin 2-2,5 litri de apă pe zi și să facem mișcare cam 30 de minute dimineața și seara. Se recomandă plimbarea, înotul sau bicicleta medicinală, pe care din păcate mulți o confundă cu un cuier pentru haine. Masajul este contraindicat”, detaliază specialistul flebolog. Odată „instalate” varicele, spune acesta, operația rămâne singura soluție pentru a le îndepărta definitiv: „Este bine să recurgem la operație încă de la primele varice, chiar dacă nu sunt dureroase. Femeile ajung la medic pentru că sunt deranjate de partea estetică, bărbații pentru că au dureri. De regulă, operația ar trebui făcută la 2-3 ani de la apariția varicelor”.

Infarctul, mai frecvent vara

Acum este și sezonul tulburărilor de ritm, cauzate de pierderea prin transpirație a mineralelor care asigură funcția normală a inimii (potasiu și magneziu). „Deshidratarea și scăderea tensiunii arteriale se asociază cu o creștere a ritmului cardiac, periculos atât pentru persoanele sănătoase (care pot suferi leșinuri), dar mai ales pentru cei suferinzi de afecțiuni coronariene (depuneri de colesterol la nivelul arterelor care hrănesc inima)”, potrivit cardiologului Luminița Iliuță.

Luminita Iliuța, medic cardiolog

Lovitura de grație data de căldură pacienților bolnavi de inimă este, de departe, infarctul. „Dacă inima are deja depuneri de colesterol, orice efort suplimentar asociat cu deshidraterea și oboseala crește riscul de infarct miocardic. Senzația de „prea cald”, de sufocare și de durere intensă în piept sunt câteva dintre simptomele care pot anunța un posibil infarct”, subliniază medicul.

5 reguli pentru bolnavii de inimă

Pentru a evita agravarea simptomelor afecțiunilor cardiovasculare, medicii au următoarele recomandări pentru milioanele de români care suferă de boli de inimă:

  • Programati un consult cardiologic la începutul sezonului cald pentru adaptarea schemei terapeutice.
  • Beți minimum 2,5 -3 litri de lichide în 24 ore (apă, ceai, suc natural de fructe, supe, ciorbe). Evitați cafeaua în cantități mari (o ceșcuță/zi), ceaiul negru sau verde și alcoolul.
  • Consumați cu prioritate alimente slab calorice (legume și fructe), bogate în vitamine și săruri minerale. De asemenea, consumați alimente bogate în minerale (potasiu, magneziu) cum sunt: legumele cu frunză verde, bananele, roșiile, kiwi, fasolea boabe.
  • Atenție la soare! Evitați să ieșiti din casă la orele de vârf și să faceti plimbări prea lungi pe căldură.
  • Faceți mișcare în fiecare zi, dimineața și seara pe răcoare. Alegeți sporturile de interior sau înotul.

Recent Posts

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

16 minute ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

47 de minute ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

o oră ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

2 ore ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

2 ore ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

2 ore ago

Citeste si: