Din cuprinsul articolului
Infarct în concediu. Potrivit specialiştilor, problemele cu inima reprezintă principala cauză de deces pentru cei care sunt în concediu. Deşi pare o perioadă lipsită de stresul obişnuit asociat cu activitatea profesională zilnică, de fapt, concediul are propriile lui pericole pentru sănătate.
Motivul îl reprezintă, un cumul de factori care supune organismul la un efort de adaptare foarte mare, adesea neconştientizat.
Aglomeraţia, oboseala călătoriei, aerul poluat, mâncărurile neobişnuite, temperaturile extreme, consumul excesiv de alcool şi efortul fizic neobişnuit din timpul concediului pot contribui la creşterea riscului de deces la persoanele cu probleme cardiace. Oamenii pot, de asemenea, să devină stresaţi atunci când modul în care se desfăşoară concediul nu se potriveşte cu aşteptările lor, cu vacanţa de vis pe care şi-au dorit-o.
Un articol publicat în jurnalul Psychosomatic Medicine sugerează că o vacanţă include adesea activităţi ieşite din comun – diferite de rutina cotidiană cu care organismul s-a obişnuit – şi, din această cauză, supune corpul la stres mental şi fizic de care oamenii, de multe ori, nici nu-şi dau seama. Iar acest stres poate declanşa un atac de inimă sau alte afecţiuni acute periculoase.
Infarct în concediu
Autorii articolului au realizat un studiu restrâns, asupra a 92 de olandezi care au suferit atacuri de inimă în timpul concediului, şi au constatat că este mai probabil ca atacurile de inimă să survină în primele 2 zile ale concediului.
Dr. Erik Altman, de la North Shore-Long Island Jewish Southside Hospital din New York, afirmă că tot mai multe date arată că atacurile de inimă în timpul concediului sunt un fenomen destul de comun.
Paradoxal este faptul că, în ansamblu, oamenii care îşi iau concedii în mod regulat au un risc mai mic de a suferi atacuri de inimă. Dar cei care au probleme cardiace trebuie să fie atenţi la sănătatea lor şi în vacanţă.
După opinia specialistului, aspectele fizice şi emoţionale ale călătoriei şi vacanţei trebuie aduse în atenţia publicului, deoarece ele reprezintă factori de risc adesea neglijaţi.
“Chiar dacă ce suntem în concediu, tot suntem supuşi riscului cardiac”, spune dr. Altman.
Medicul consideră că oamenii aflaţi în concediu tind să intre într-o stare de relaxare care adesea îi face să mănânce prea mult, să bea prea mult şi să uite să îşi ia medicamentele. El recomandă ca persoanele care au diferite probleme de sănătate să îşi adapteze concediile asfel încât acestea să se potrivească stării organismului lor.