INEDIT. Un nou organ identificat în corpul uman din întâmplare

După milenii de studii asupra anatomiei umane, cercetătorii olandezi au identificat un nou organ în corpul uman. Noul organ a fost identificat în timp ce echipa de cercetători se ocupa de cu totul altceva.

În timp ce voiau să deslușească misterele cancerului de prostată, oamenii de ştiinţă au constatat că munca lor are un rezultat cât se poate de neașteptat: au descoperit un organ la partea complet opusă a corpului!

Noul organ este, de fapt, o glandă, căreia oamenii de știință i-au dat deja un nume: glanda salivară tubară. Această glandă se află în spatele nasului, în apropiere de locul unde converg cavitatea nazală și gâtul, chiar în spatele feței. Cercetătorii presupun că glanda nou descoperită are rolul de a umezi partea superioară a gâtului, din spatele nasului și gurii.

Descoperirea a fost posibilă deoarece pacienților incluși în cercetare le-a fost injectat un tip de glucoză care evidențiază tumorile, făcându-le să strălucească pe scanări. Strălucirea, datorată unei proteine, evidențiază în mod normal celulele afectate de cancerul de prostată, potrivit rtv.net.

Sursa foto: siemens-healthineers.com

Spre totala surprindere a cercetătorilor, în timpul testelor au început să strălucească și pete din capul uman, iar astfel a fost găsită glanda salivară tubară. Testele ulterioare au evidențiat aceeași glandă la alți o sută de pacienți, moment în care oamenilor de știință le-a fost clar: toți oamenii au această glandă.

Trei tipuri de glande salivare

Până acum, cărțile de anatomie numărau trei tipuri de glande salivare. Prima glandă se află lângă urechi, a doua, sub maxilar, iar cea de-a treia, sub limbă.

Glandele salivare produc în total circa un litru de salivă pe zi, cantitate utilă la „o mulțime de lucruri ce ne fac să ne bucurăm de viață”, spune chirurgul și cercetătorul Matthijs Valstar.

Identificarea noii glande este o surpriză pentru toată lumea medicală. Practic, nimeni nu se aștepta ca acum, în secolul 21, să se descopere ceva nou în corpul uman, despre care se credea că știm… aproape totul.

Studiul care a dus la descoperire a fost făcut la Institutul de Cancer din Țările de Jos, iar rezultatele lui au fost publicate în Radiotherapy and Oncology.

Recent Posts

Medic specialist: La ce niveluri de colesterol trebuie să fii atent?

Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…

6 minute ago

Anunț important pentru seniorii cu pensie mică și grupe de muncă. Când vor lua bani mai mulți?

Anunț de ultimă oră pentru seniorii cu pensie mică și grupe de muncă.După ce mai…

26 de minute ago

Dana Budeanu, despre ‘surpriza Călin Georgescu’: Oricine poate să ajungă exclusiv de pe Social Media

Rezultatele oferite de exit-poll-uri care arată succesul fabulos pe care Călin Georgescu, candidat prezidențiale 2024, …

46 de minute ago

Cum arată soția lui Călin Georgescu și ce ocupație are. Cristela este superbă!

Soția lui Călin Georgescu, candidat independent la prezidențiale, Cristela, a decis să nu facă campanie…

o oră ago

Vremea o ia razna la început de săptămână. Prognoza ANM a fost modificată de urgență

Luni, 25 noiembrie, este prognozat din nou un nou val de ninsori. ANM a schimbat…

o oră ago

TikTok îl face președinte? Cine e Călin Georgescu, surpriza uriașă a alegerilor

Pentru numeroși români, până duminică seara, când s-au aflat rezultatele exit poll la alegerile prezidențiale,…

2 ore ago

Citeste si: