Din cuprinsul articolului
Odată cu înaintarea în vârstă, organele corpului încep să funcţioneze mai lent şi apar mai des problemele de sănătate. Inclusiv creierul îmbătrâneşte, iar performanţa neuronilor descreşte din cauza modificărilor structurale apărute de-a lungul timpului.
Demența dă semne încă de la 45 de ani, dar nu le băgăm în seamă. Un indiciu cheie poate sugera dacă ai risc crescut de boală Alzheimer.
Astfel, ochii pot semnala din timp un risc crescut de a fac boala. Tulburările de memorie, comportamentul agresiv, confuzia și erorile de judecată se numără printre simptomele specifice ale demenței.
Oboseala nejustificată, insomnia, pierderea parțială a auzului sunt doar câteva dintre indiciile pe care ni le dă corpul că suntem la risc să dezvoltăm această boală nemiloasă.
Ochii, fereastra creierului
O echipă de medici din Noua Zeelandă a descoperit că și ochii pot fi o „fereastră” prin care putem evalua sănătatea creierului. Potrivit studiului publicat în revista JAMA Ophthalmology, subțierea retinei la vârsta mijlocie este asociată cu performanțe cognitive slabe și, în consecință, cu un risc mai mare de a dezvolta boala Alzheimer.
O altă cercetare publicată în Frontiers in Neuroscience a arătat că există o legătură puternică între Alzheimer și glaucom sau degenerescența maculară.
Boala, depistată precoce la un control oftalmologic
Cercetătorii de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă au descoperit că demența poate fi depistată precoce printr-un simplu examen oftalmologic.
Mai precis, ei au observat că persoanele care au înregistrat cele mai slabe scoruri la testele de performanță cognitivă prezentau un lucru în comun, și anume subțierea retinei. Aceasta este una dintre principalele cauze ale pierderii parțiale sau complete ale vederii.
Viteza de procesare a informațiilor, de înțelegere și de a reacționa este încetinită în cazul celor care au retina subțiată. Asta ne arată că o examinare oftalmologică de rutină efectuată după vârsta de 40 de ani ne poate indica dacă o persoană este la risc să dezvolte demență, a afirmat dr. Ashleigh Barrett-Young.
Persoanele cele mai predispuse la subțierea retinei sunt cele care suferă de anumite boli
- hipertensiune arterială
- diabet
- anomalii vasculare congenitale
- miopie
- ateroscleroză
- boli renale
- tuberculoză
- herpes
- infecții cu streptococi, stafilococi, Pseudomonas aeruginosa, virusul gripal
- traumatisme la nivelul ochilor, inclusiv intervenții chirurgicale