Sari la conținut

Îndemnul unui preot român care a avut Covid: „Avem nevoie de Dumnezeu ca de aer. Astăzi, românii sunt singuri în case”. Ce le reproșează autorităților

Îndemnul unui preot român care a avut Covid: „Avem nevoie de Dumnezeu ca de aer. Astăzi, românii sunt singuri în case”. Ce le reproșează autorităților.

În urmă cu două săptămâni, părintele Vasile Ioana, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, anunța pe contul său de Facebook că s-a infectat cu Covid. A fost tratat de medicii de la Matei Balș, iar după ce testul a ieșit negativ și a ieșit din izolare, acesta a considerat bine venit ca unul din medicii care i-au salvat să vină în fața altarului și să vorbească credincioșilor despre cum pot lupta eficient cu temutul virus, inclusiv prin vaccinare.

„În aceste zile fiecare sprijin pentru a oferi medicilor posibilitatea să se exprime, fiecare încercare de a salva o viață, în perioada asta și informațiile salvează vieți, mie mi se pare foarte important ceea ce am văzut.

Și cred că e nevoie în perioada următoare, noi toți să ne strângem și să găsim soluții pentru că așa cum puteți vedea, speranța nu cred că trebuie să ne fie pusă în niște oameni care s-au dovedit a fi în perioada asta…”, a spus părintele Ioana, potrivit Antena 3.

Îndemnul unui preot român care a avut Covid: „Avem nevoie de Dumnezeu ca de aer”

Preotul Vasile Ioana a declarat că îndemnul său personal, care îl urmează pe cel al Patriarhului Daniel, este acela de a ține legătura cu medicii și de a nu denigra această tagmă.

„Avem nevoie de Dumnezeu ca de aer. Avem nevoie de prezența lui Dumnezeu în sufletul nostru, avem nevoie de prezența lui Dumnezeu în casele noastre. Casa noastră poate să devină biserica lui Hristos dacă spui – Doamne, nu mă părăsi! Doame, fii cu mine! Doamne, nu mă lăsa! Și-atuncea, credinciosul, omul, orice creștin nu se mai simte singur. Astăzi, românii sunt singuri în case.

(…) Rugămintea mea către toți românii este să ne autoresponsabilizăm și să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne întărim în credință, în speranță și în dragoste de aproapele. Dragostea de aproapele definește creștinul.

Nu poți să te numești creștin, dacă nu-l iubești pe vecinul tău care are nevoie să-i faci cumpărături, pe bătrânul din scara de bloc care are nevoie să te duci tu la Mega să faci cumpărături pentru el. Și de astăzi înainte cred că fiecare dintre noi trebuie să asumăm responsabil destinul nostru.

Să nu mai așteptăm ajutor de unde nu vine. Pentru că fiecare dintre noi putem să fim mâna lui Dumnezeu pentru aproapele. Dacă tu îți ajuți aproapele tău care are Covid sau care are frică de Covid, care are spaimă, care are temere, în momentul în care tu faci ceva pentru aproapele tău…

Trăim vremuri în care noi suntem un lanț de iubire. Și dacă noi, românii, întărim lanțil ăsta de iubire dintre noi, nu ne mai este frică”, a fost îndemnul părintelui în aceste vremuri grele pentru români.

Ce le reproșează părintele Vasile Ioana autorităților: „Dați-le, domnilor, la români Arbidol, ca să trăiască românii!!

Părintele a criticat totodată autoritățile pentru lipsa de antivirale de pe piața din România. După ce s-a infectat cu Covid, cu ajutorul unor prieteni, părintele a obținut și medicamentul Arbidol din Republica Modova.

„Când m-am infectat cu Covid, am primit de la prietenii mei din Republica Moldova Arbidol. Acest antiviral, de care doctorul Marinescu spunea că e foarte bun. Și dacă dânsul a spus că e foarte bun, de ce nu s-a dus la premierul țării sau la conducerea ministrului să le ceară să aducă trei TIR-uri de Arbidol? Dați-le, domnilor, la români Arbidol, ca să trăiască românii!!

Faptul că nu este Arbidol, este o mare dramă. Pentru că nu avem antivirale. Poporul ungar are antivirale și are trei morți la mia de locuitori. Îi felicităm pe unguri și ne rugăm și noi la Dumnezeu să ajungem și noi ca ei.

(…) Suntem împreună în necazul acesta mare. Ar trebui – acum, mai mult dect oricând – să dăm dovadă de unitate în suferință, să ne rugăm unii pentru alții, să ne ajutăm unii pe alții”, a mai spus părintele Ioana.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel