Din cuprinsul articolului
Cea mai puternică femeie din lume e o rusoaică de 31 de ani. E și-a început pregătirea fizică pe când avea 14 ani și 40 de kilograme. Acum, femeia are 135 de kilograme.
Dar, pe lângă antrenamentele intense, culturista are și o dietă impresionantă: mănâncă șase ouă fierte numai la micul dejun.
La 1.73 metri înălțime și peste 130 de kilograme, Natalia Kuznețova a fost supranumită cea mai puternică femeie din lume. Rusoaica este, de asemenea, o culturistă cunoscută, care a reușit să stabilească noi recorduri mondiale la categoria feminină pentru ridicări și musculatură.
„Sunt întrebată deoseori cum m-aș descrie. Ei bine, m-aș descrie drept o femeie puternică. O amazoană”, spune aceasta.
Pentru a ajunge în acest punct, Natalia a fost nevoită să petreacă multe ore în sala de fitness, însă rusoaica este foarte atentă și la dietă.
La micul dejun, sportiva consumă șase ouă fierte, ovăz și fructe. Urmează două shake-uri proteice, iar masa de prânz conține carne de vită, broccoli, cartofi dulci, salată grecească și două felii de pâine. La cină, Natalia Kuznețova mănâncă somon cu orez, ciuperci și salată verde, în timp ce la desert mănâncă un iaurt cu fructe de pădure și unt de arahide.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…