Categories: Ştiri sănătate

Incredibil ce au descoperit medicii în stomacul unui băiat, care avea dureri și stări de greață

Din cuprinsul articolului

Ce au descoperit medicii în stomacul unui băiat. Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns pe mâinile medicilor de urgență, după ce a avut dureri de stomac și stări de greață. Doctorii au hotărât să-i facă o radiografie, însă ce au descoperit i-a lăsat fără cuvinte.

Adolescentul în vârstă de 15 ani a fost transportat urgent la Spitalul Universitar Firat din Elazig. Mai apoi, gastroenterologul pediatru, Yasar Dogan, s-a ocupat cu extragerea unui gadget străin din corpul copilului, potrivit News.com. În momentul în care medicul i-a studiat radiografia, s-a aflat faptul că acesta înghițise un cablu USB pentru telefon și căști.

Ce s-a întâmplat cu adolescentul

Astfel că, a fost nevoie de o endoscopie și o mică incizie pentru a-i extrage corpul străin din stomac.

Mai mult decât atât, pe lângă faptul că în stomacul băiatului exista cablul respectiv, acesta era înfășurat cu păr despre care nu se știe, însă, cum a ajuns acolo, deoarece tânărul nu a dorit să spună de ce și cum a reușit să-și introducă acel obiect în stomac.

Procesul de scoatere a cablului USB din burtă a fost destul de greu, fiindcă obiectul a fost atât de lung încât o parte din acesta a reușit să ajungă în intestinul subțire, din spusele medicului.

„În mod evident, ne-a fost greu să scoatem cablul, deoarece un capăt al cablului a trecut în intestinul subțire”, a declarat medicul gastroenterolog pediatru, Yasar Dogan.

Intervenția chirurgicală a fost un real succes, iar băiatul de 15 ani a fost trimis acasă, declarat sănătos.

Recent Posts

Nadia Comăneci, în doliu. A murit omul care i-a marcat destinul

Nadia Comăneci este în doliu. Bela Karolyi, legendarul antrenor care i-a marcat destinul şi cel…

16 minute ago

Alina Bădic, horoscop 17 – 23 noiembrie. Luna Plină aduce momente de revelație și claritate. Zodia favorită a astrelor

În ediția din 16 noiembrie a emisiunii „360 de grade”, Alina Bădic a discutat împreună…

12 ore ago

Cum să pregătești ferestrele din PVC pentru zilele reci: Un truc simplu pentru o casă caldă și economie la încălzire, pe care mulți oameni nu îl știu

Izolați-vă ferestrele astăzi! Vă pregătiți pentru zilele reci de iarnă? Prin setarea ferestrelor dvs. din…

12 ore ago

Medic chirurg: atenție la aceste semne! Indică cheaguri de sânge periculoase

Cheagurile de sânge pot pune viața în pericol dacă blochează venele sau arterele, făcând conștientizarea…

13 ore ago

Simptomele timpurii ale cancerului pancreatic. Cei mai mulți le trec cu vederea

Pancreasul este un organ care ajută la digestie și la metabolizarea zahărului și este situat…

13 ore ago

Horoscop 17 noiembrie: zodiile care trec printr-o schimbare de destin! Schimbări financiare mult așteptate

Pe 17 noiembrie 2024, horoscopul zilnic aduce o serie de provocări și oportunități pentru fiecare…

14 ore ago

Citeste si: