Din cuprinsul articolului
Incontinența urinară nu e o condamnare! Când pierderea involuntară de cantități mici de urină devine frecventă sau suficient de supărătoare astfel încât să fie o problemă, se numește incontinență urinară (IU) sau pierderea controlului vezicii urinare.
În ciuda faptului că IU afectează mai mult de 55% din populația feminină din Europa, multe femei ezită să ceară ajutorul specialistului urolog. Credința că incontinența urinară este un proces natural al îmbătrânirii sau o consecință a nașterilor repetate, combinată cu starea de jenă, le descurajează să ceară ajutor specializat.
Incontinența urinară este încă un subiect tabu, despre care nu se vorbește cu voce tare, dar cu toate astea multe femei suferă în tăcere de această afecțiune extrem de frecventă.
Dr. Adina Lungu, medic ginecolog, clinica dr. Delia Thiess, ne-a vorbit pe larg despre acest subiect, demitizând aspectele despre care femeile evită să vorbească, din mai multe motive.
Doctorul Zilei: Ce este incontinența urinară la femei și la ce vârstă apare? Când trebuie să meargă o femeie la un control ginecologic?
Dr. Adina Lungu: Incontinența urinară este o problemă frecventă la femei și apare atunci când acestea au dificultăți în controlul urinei. Ce se întâmplă, de fapt? Ele pot scăpa involuntar urină atunci când râd, tușesc sau fac efort fizic.
Incontinența poate să apară la orice vârstă, însă mai des după ce femeia a născut sau pe măsură ce îmbătrânește. Este important să meargă la medic la primele simptome, dar și să facă o rutină din controlul ginecologic. Orice femeie ar trebui să meargă la medicul ginecolog în fiecare an. Este bine ca primul control să aibă loc încă din adolescență sau după ce tânăra a devenit activă sexual.
D.Z.: Vă rugăm să ne explicați de ce apare incontinența urinară și care sunt cele mai cunoscute cauze care favorizează această problemă.
Dr. Adina Lungu: Incontinența urinară apare atunci când mușchii care controlează vezica urinară nu mai funcționează corect. Acești mușchi ajung să fie slăbiți sau supraactivi din diverse motive. Aici avem o serie de cauze. Cele mai comune sunt:
Este foarte important controlul medical pentru a găsi cauza care a dus la această problemă și cel mai bun tratament.
D.Z.: Care sunt factorii de risc în apariția acestei boli? De ce unele femei sunt afectate și altele nu?
Dr. Adina Lungu: Sunt mai mulți factori de risc care pot predispune la apariția incontinenței urinare. Aceștia sunt:
De ce unele femei sunt afectate și altele nu? este o întrebare complexă. Spun asta pentru că vorbim de toți acești factori care sunt foarte importanți și au un rol diferit în viața fiecărei femei. Fiecare dintre noi are o combinație unică de factori care pot influența apariția incontinenței urinare. Este crucial să ne cunoaștem corpul, să avem grijă de sănătatea noastră și să vorbim cu medicul despre orice ne îngrijorează.
D.Z.: Incontinența urinară este privită ca fiind un subiect tabu, de către marea majoritate a persoanelor care suferă de această boală. De ce aleg femeile să tacă și să sufere, decât să vorbească și să fie sănătoase?
Dr. Adina Lungu: Incontinența urinară este, într-adevăr, un subiect tabu, un subiect sensibil pentru mulți oameni, inclusiv femei. Există mai multe motive pentru care ele pot alege să tacă și să sufere în loc să vorbească despre această problemă.
Este important ca femeile să depășească aceste bariere și să se vorbească deschis despre incontinență urinară. Cu informații corecte și sprijin din partea specialiștilor, mulți oameni pot găsi soluții eficiente pentru a gestiona sau trata această problemă. Consultarea medicului este un prim pas pentru o sănătate pe termen lung.
D.Z.: Necesitatea de a urina în timpul actului sexual și incapacitatea de a controla această senzație este frecvent întâlnită în rândul femeilor. Cum se poate bucura femeia de o viață sexuală sănătoasă, în momentul în care suferă de incontinență?
Dr. Adina Lungu: Există viață sexuală chiar și atunci când vorbim despre incontinența urinară. Care sunt recomandările mele:
D.Z.: Care sunt modalitățile de tratament?
Dr. Adina Lungu: Există mai multe variante pentru a trata incontinența urinară. Cele mai inovatoare sunt:
1. Terapia cu Platforma EMPOWER RF: Această tehnologie de vârf utilizează electrostimularea, radiofrecvența și microneedling-ul pentru a stimula și întări mușchii pelvieni. Prin această stimulare delicată, mușchii devin mai puternici și ajută astfel la creșterea controlului vezicii și la reducerea scurgerilor de urină necontrolate. Este ca și cum ai face exerciții pentru mușchii pelvieni, dar cu ajutorul tehnologiei avansate.
2. Biostimularea Vaginală: Această metodă inovatoare folosește substanțe speciale care stimulează procesul natural de regenerare a țesuturilor din zona pelviană. Aceste substanțe ajută la revitalizarea țesuturilor și a mușchilor din jurul vezicii urinare, contribuind la restabilirea funcției normale a vezicii și la reducerea problemelor de incontinență.
3. Terapia PRP (plasma îmbogățită cu trombocite) este o abordare medicală utilizată în diverse domenii ale medicinei pentru a stimula procesele de vindecare și regenerare ale țesuturilor. În contextul incontinenței urinare, terapia cu PRP poate fi utilizată în anumite situații pentru a sprijini îmbunătățirea funcționării sistemului urinar și pentru a ajuta la gestionarea simptomelor.
Aceste tehnici moderne se adaugă la alte opțiuni tradiționale de tratament, precum exercițiile Kegel, terapia comportamentală, medicamentele și intervențiile chirurgicale. Fiecare pacient are nevoi unice, așa că discuția cu medicul tău este extraordinar de importantă pentru a găsi tratamentul care ți se potrivește cel mai bine.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…