Din cuprinsul articolului
Incident GRAV în prima zi de școală. Începutul anului școlar a început cu stângul pentru o elevă de 16 ani. Adolescenta a fost înjunghiată astăzi, în picior, de o colegă. Incidentul a avut loc după festivitatea de școală, pe o stradă din Sectorul 1 din București.
Oamenii legii s-au autosesizat cu privire la faptul că, „în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înțepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeași vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1.”
Eleva, transportată la o unitate spitalicească, în stare conștientă
„Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”.
Ttânăra bănuită de săvârșirea faptei a fost identificată, iar acum eleva se află în custodia poliției.
Potrivit surselor Antena 3, adolescenta agresată a fost deja externată din spital, după ce plaga tăiată a fost cusută. Se pare că tânăra care a înjunghiat-o este fosta iubită a prietenului ei, iar conflictul a fost unul spontan.
Polițiștii Secției 5 continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Un alt incident grav s-a produs în în prima zi de școală. Pe DN 1,un autocar plin cu elevi a fost implicat într-un accident, în Brașov. Un copil şi un adult au fost răniţi. În acest caz s-a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.
Un autocar în care se aflau 17 copii s-a ciocnit cu o autobasculantă, luni după amiază, pe drumul naţional 1, în judeţul Braşov. Primele date de la locul accidentului arată că un copil şi un adult au fost răniţi. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de salvare.
Un adolescent de 16 ani, rănit în accident
Potrivit ISU Braşov, accidentul a avut loc pe DN1, la km 238, la ieșire din localitatea Beclean, județul Brașov, fiind implicate un autocar cu 17 copii și o autobasculantă.