Sari la conținut

Incident feroviar la Azuga: pantograful unui tren s-a rupt. Starea călătorilor ajunși la spital

Sursă foto: CFR
Ruperea pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga

Trei tinere au ajuns la spitalul din Sinaia în urma incidentului feroviar care s-a petrecut, luni, la Azuga, fiind vorba despre ruperea pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga.

Conform datelor comunicate de conducerea Spitalului Sinaia, toate cele trei persoane au suferit zgârieturi şi disconfort ocular (obiect străin) de la spargerea geamurilor vagonului.

Persoanele care au ajuns la unitatea sanitară au vârstele de 18, respectiv 20 de ani şi sunt din Bucureşti şi din Buftea, transmit Știrile ProTV.

Tinerele au fost evaluate, sunt în stare stabilă, iar în prezent sunt în investigaţii la Oftalmologie.

„Traficul feroviar pe segmentele Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri, din cauza ruperii pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga. Pentru restabilirea condiţiilor normale de trafic, SRCF Bucureşti acţionează cu drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, iar CFR Călători a îndrumat o locomotivă de ajutor pentru trenul IR 1742”, anunţă CFR SA.

Din cauza defecţiunii de la locomtova trenului IR 1742, alte două trenuri – R 3024 şi trenul privat 11632 – vor înregistra întârzieri la destinaţie, deoarece staţionează în spatele trenului IR 1742, care aşteaptă locomotiva de ajutor.

Celelate garnituri, care tranzitau cele două segmente feroviare, au circulat pe celălalt fir.

„Transmitem scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate de trenurile care staţionează temporar la această oră şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Bucureşti depune toate eforturile necesare pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale, în cel mai scurt timp”, anunţă CFR SA.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel