Sari la conținut

Începe vaccinarea antigripală. De când vă puteți prezenta la cabinetul medicului de familie pentru imunizarea gratuită

Doi soti din Parhova au murit dupa ce s-au vaccinat anti-covid

Ministerul Sănătăţii a anunţat debutul campaniei anuale de vaccinare antigripală gratuită în această săptămână, la nivel naţional, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.

Ministerul a achiziţionat 1 milion doze de vaccin gripal  pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, a căror distribuire se realizează pe parcursul acestor zile.

Conform declaraţiilor date de specialiştii de sănătate publică din cadrul M.S., repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în două etape. Astfel, în cadrul primei etape au fost puse la dispoziţia direcţiilor de sănătate publică un număr de 500.000 de doze care vor fi livrate mai apoi cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare, în vederea începerii imunizărilor.

Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite până la sfârşitul acestei luni pentru continuarea vaccinării. Bugetul de anul acesta al campaniei de imunizare susţinute de Ministerul Sănătăţii este similar cu cel de anul trecut, respectiv 11 milioane de lei.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Se recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.

În baza datelor raportate de către Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 05-11 noiembrie 2012, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii este de 77.275, cu 1,6% mai mare faţă de săptămâna trecută.

În România activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel