Sari la conținut

Incendiu puternic în Capitală. Două persoane cu atac de panică, transportate la spital. Au intervenit 10 autospeciale de stingere

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit: 10 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, și 3 ambulanțe SMURD.
Sursă foto: Știri pe surse
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit: 10 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, și 3 ambulanțe SMURD

Un incendiu a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 01:00, pe strada Oriav din sectorul 3 al Capitalei. Pompierii ISU B-IF au intervenit pentru stingerea incendiului care s-a manifestat cu flacără violentă și degajări mari de fum la 3 locuințe, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp.

Ținând cont de distanța foarte mică dintre proprietățile afectate, accesul echipelor de intervenție s-a realizat cu dificultate, dispozitivul fiind amplasat pe 2 străzi.

În urma evenimentului, una dintre locuințe a fost distrusă integral, iar celelalte două fiind afectate parțial.

Două persoane de sex feminin, în vârstă de 28, respectiv 66 de ani, cu atac de panică au fost transportate la spital, transmite Europa FM.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit: 10 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, și 3 ambulanțe SMURD.

În jurul orei 7:55 incendiul a fost lichidat.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel