Sari la conținut

Încă un ”caz Matteo Politi”. Un medic fals a operat, timp de nouă ani, într-un spital mare din România

Încă un medic fals, care ne amintește de celebrul ”caz Matteo Politi”, a operat ilegal pacienți, timp de nouă ani, la Spitalul CFR din Cluj-Napoca. 
Crina Nistor a practicat fără drept oftalmologia, timp de aproape 10 ani, la Spitalul Clinic Căile Ferate din Cluj-Napoca (CF), alături de soţul ei, un cunoscut şi apreciat chirurg oftalmolog – Marius Nistor. Acuzaţiile făcute de către deputatul Emanuel Ungureanu în luna martie 2019 au determinat declanşarea unei anchete a Ministerul Sănătăţii. Medicul Marius Nistor a susţinut, pentru ziarul Adevărul, că acuzaţiile sunt false şi că soţia a operat alături de el deoarece era rezidentă.

La rândul său, spitalul CFR din Cluj susține că nu şi-a dat acordul cu privire la această colaborare. Mai mult, medicul a fost şi cel care i-a coordonat rezidenţiatul soţiei. Autorităţile au răspuns la 6 luni de la izbucnirea scandalului şi au aplicat o sancţiune ilară.

„În perioada noiembrie 2010 – martie 2019, dr. Marius Nistor a permis unui terţ neacreditat, respectiv doamnei Crina Nistor (soţia d-lui Nistor) accesul/efectuarea de manopere medico-chirurgicale în Compartimentul de oftalmologie şi Blocul operator oftalmologie ale Spitalului Clinic CF Cluj în situaţia în care aceasta nu avea raporturi contractuale cu şi/sau repartiţie ca medic rezident”, se arată într-un răspuns al Ministerului Transporturilor pentru ziarul Adevărul.

Cei doi manageri ai spitalului din perioada 2010-2019 susţin, într-un răspuns către Direcţia de Sănătate Publică Cluj, că nu au fost notificaţi în scris şi nu şi-au dat acordul în legătură cu efectuarea de către Crina Nistor a pregătirii pentru rezidenţiat la Secţia de Oftalmologie al Spitalului CF. Din cercetarea DSP rezultă că, timp de 9 ani, soţia medicului Marius Nistor apare în majoritatea operaţiilor realizate de către soţul ei ca „operator 2”. Sunt confirmate astfel acuzaţiile conform cărora Crina Nistor nu avea dreptul să participe la operaţii alături de soţul ei.

Motivul pentru care Crina Nistor a putut să opereze timp de 9 ani la Spitalul CF Cluj a fost faptul că era soţia şefului, adică a lui Marius Nistor, coordonatorul compartimentului oftalmologic al unităţii medicale, rezultă din răspunsurile autorităților. Asistentele de la Spitalul CF susţin, conform anchetei DSP, că Nistor Crina, în virtutea relaţiei cu soţul ei, se comporta ca un medic: „uneori venea pe secţii să consulte pacienţii operaţi”; „efectua consultaţii atunci când soţul ei lipsea”, „a intrat în sala de operaţie supravegheată şi îndrumată de soţul ei”, „la intervenţiile chirurgicale nu a intrat niciodată nesupravegheată” (de unde deducem, aşa cum au arătat-o şi sursele „Adevărul” că era lăsată să practice anumite manopere operatorii-nr), „a realizat singură injecţii intravitreene şi subconjuctivale” (manopere foarte complicate-nr). Doctorul Marius Nistor, la rândul lui, a declarat pentru DSP că soţia lui „nu a efectuat niciodată manopere mâna 1 sau mâna 2 nesupravegheată de dr Nistor Marius Cristian”.

Surse din spital au declarat, pentru ziarul Adevărul, că Nistor Crina era lăsată, uneori, să efectueze operaţii de cataractă, iar atunci când dădea rateuri, iar intervenţia nu reuşea se dădea vina pe faptul că pacienţii s-au mişcat în timpul operaţiei: „Se întâmpla atunci când erau pacienţi în vârstă, care puteau fi uşor convinşi că a fost vina lor. Pe de altă parte, e foarte greu pentru un pacient să demonstreze că medicul a greşit sau măcar să ştie cine l-a operat de fapt”. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care, aşa cum arată, DSP nu au fost reclamaţii la adresa Crinei Nistor.

Cazul a fost semnalat public, în martie anul acesta, de Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Emanuel Ungureanu cerea, pe 27 martie, într-o interpelare adresată ministrului Sorina Pintea, ca Ministerul Sănătății să facă verificări în acest caz: „Aici suntem: tot sistemul sanitar e un sat fără câini, în care pacienții sunt cobai”, declara atunci Emanuel Ungureanu pentru HotNews.ro.

„Este strigător la cer pentru mine: este o chestiune incredibilă. Timp de 10 ani, alți medici, asistente, infirmiere, manageri nu au știut că ea nu are dreptul să intre în sală? Nu au știut că ea nu are specializarea de Oftalmologie? Prespunuem că este un caz de malpraxis – presupunem că ea a greșit într-o intervenție chirurgicală. Cine răspunde în fața legii? Apare numele ei în protocolul operator că a participat la intervenții, atâta timp cât ea nu avea dreptul să fie în sală? Sau soțul ei, în fals, a declarat și pentru manoperele pe care le făcea soția lui că el le-a făcut? Din punct de vedere medico-legal, cine a răspuns în această perioadă de manevrele pe care ea le-a făcut în sala de operație? Aici suntem: tot sistemul sanitar e un sat fără câini, în care pacienții sunt cobai”, declara atunci deputatul USR.

Crina Nistor și soțul său, medic oftalmolog, dețin de asemenea o clinică privată situată vis-a-vis de Spitalul CFR din Cluj Napoca, clinică unde pacienții spitalului sunt îndrumați frecvent să facă diverse analize și investigații, reiese din interpelarea deputatului USR. De asemenea, mulți pacienți ai soților Nistor s-au plâns de faptul că au fost puși să plătească soților Nistor sume mari pentru intervenții ce ar fi urmat să se facă la clinica privată, dar s-au făcut tot la Spitalul CFR: „În timpul în care pacienții figurează ca internați la Spitalul CFR, pe secția de Oftalmologie, pe baza unui bilet de trimitere, aceștia sunt îndrumați să efectueze investigații suplimentare, gen tomograf spectral de retină, la clinica privată a familiei Nistor. Pacienții se plâng că plătesc sume foarte mari, până la 700 de lei pentru fire de sutură, la clinica privată a familiei Nistor și apoi procedura se efectuează la clinica de stat, pe modelul patentat de Lucan”, se arăta în interpelarea transmisă de Emanuel Ungureanu, în luna martie, Ministerului Sănătății.

Emanuel Ungureanu a explicat, atunci, pentru HotNews.ro, că „Exact pe tiparul pe care a operat profesorul Mihai Lucan, ducând pacienți de la stat la clinica lui privată, pe același model de acțiune a mers și familia Nistor, în sensul în care un pacient care venea cu bilet de trimitere la Spitalul CFR, în timp ce era internat, mergea, la îndrumarea unui dintre cei doi doctori, să facă investigații suplimentare imagistice la clinica privată care este plasată exact peste drum. Mai mult decât atât, în cabinetul de consultații oftalmologice din Spitalul CFR există pliante cu ofertele clinicii Optimis a acestei familii, iar în momentul în care în spital nu existau anumite proceduri, aceștia, într-un conflict de interese foarte clar, direcționau pacienții către clinica lor privată.

Un exemplu: un cristalin costă în jur de 300 de lei. În clipa în care un pacient cu un glaucom sau cu altă afecțiune avea nevoie de schimbare de cristalin, cei doi soți îndrumau pacientul să îl cumpere cu 2.000 – 2.500 de lei la clinica privată, să mai cumpere ață de sutură de 700 de lei, cu toate că în operație se punea o jumătate de ață. Practic, pacientul primea doar serviciul de manoperă în spital, din partea medicului, care era, în realitate, plătit supraevaluat prin investigații imagistice făcute la clinica privată. Acest modus operandi este foart frecvent. Medicii de la stat racolează pacienții care vin cu bilete de trimitere și le oferă diferite servicii la clinicile lor private care sunt în imediata apropiere a spitalului unde lucrează.”

Deputatul USR a descoperit acest caz după ce a vizitat Spitalul CFR din Cluj „pentru a evalua nevoia de finanțare a acestui spital în ruină. În acest spital sunt tratați mii de pacienți anual.”

El povestea că „în timpul vizitei am fost abordat spontan de câțiva pacienți care erau internați pe secția de Oftalmologie și care mi-au relatat modul inuman în care au fost tratați în sala de operație de un medic specialist oftalmolog pe nume Crina Melania Nistor. Unul dintre aparținători mi-a povestit despre bunica lui că ar fi fost lovită peste cap de către această doamnă doctor, care operează în mod curent, în aceeași sală, împreună cu oftalmologul Marius Cristian Nistor, soțul ei. Motivul acestui gest incalificabil de brutalitate ar fi fost acela că doamna Nistor a sesizat o mișcare a bolnavei în timpul procedurii schimbării de cristalin efectuate de către soțul său”.

„Vă rog să trimiteți în regim de urgență, doamna ministru, Corpul de Control al Ministerului Sănătății și reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica relația suspectă dintre Clinica privată Optinis și secția Spitalului CFR din ultimii 10 ani. Vă rog să verificați dacă, în ultimii 10 ani, doamna Crina Melania Nistor a consultat sau a operat în mod ilegal pacienți cu diferite afecțiuni ale ochiului, însușindu-și în mod fals titlul de medic specialist oftalmolog, până în luna octombrie a anului 2018 când a primit dreptul acesta. Vă rog să verificați protocoalele operatorii și să determinați dacă prezența doamnei doctor a fost consemnată în foile de observație și dacă Crina Nistor și-a luat examenele de specialitate în condițiile stabilite de lege”, îi cerea în luna martie deputatul USR ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel