Din cuprinsul articolului
Încă o nouă pandemie? După mai bine de doi ani de pandemie de coronavirus, oamenii de știință au vorbit despre o nouă potențială pandemie. Un medic trage un semnal de alarmă în acest sens și vorbește despre această evoluție.
Raportul World Disasters 2022, publicat de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), arată că pandemia de COVID-19 a ucis mai mulți oameni decât toate cutremurele, secetele și uraganele din istorie. Cu toate acestea, toate țările rămân la fel de vulnerabile în fața viitoarelor calamități de acest fel.
„La nivel global, învățătura cea mai importantă este că lumea în ansamblul ei nu a putut să abordeze în mod corect această pandemie. Pandemia este o manifestare globală care trebuia abordată ca atare, și nu s-a făcut aceasta din neputință. Să ne aducem aminte că și președintele Biden – care este șeful celei mai puternice țări din lume – a făcut un apel la sprijin din partea lumii dezvoltate către lumea mai puțin dezvoltată. Și acesta s-a materializat într-o foarte mică măsură”, explică prof.dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.
Mai mult, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis un mesaj în aceeași notă, însă fără rezultat.
„Ceea ce dovedește practic neputința lumii de a aborda global, în mod corect, o agresiune globală. Sunt convins că neputința aceasta s-ar manifesta și în cazul altor agresiuni, de alte tipuri, tot la nivel global. Am remarcat semnalul IFRC ca pe un prim semnal al unui organism important internațional referitor la pregătirea necorespunzătoare a majorității țărilor lumii în gestionarea unei manifestări pandemice”, mai spune medicul specialist.
Jagan Chapagain, secretar general al IFRC, spune că „nu există nicio scuză pentru o lipsă continuă a pregătirii după ce am trecut prin acești trei ani groaznici. Raportul IFRC avansează ca termen finalul lui 2023 pentru a revizui legislația, precum și finanțarea sistemului global de sănătate cu 15 miliarde de dolari pe an”, potrivit cancan.ro.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…