Sari la conținut

Încă o elevă a murit de meningită. Este al treilea caz, în mai puțin de o săptămână

După eleva din București, care a murit săptămâna trecută de meningită și cea din Botoșani, diagnosticată cu boala, a apărut un al treilea caz, în Vaslui. Fata în vârstă de 15 ani a murit ieri, la doar câteva ore de la primirea diagnosticului. 

Din păcate acesta este al treilea caz de boală din ţară, în mai puţin de o săptămână. Până acum, aceeaşi formă de boală a răpus-o şi pe elevă Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr din Capitală.

Adolescenta de 15 ani era la Centrul Social Vaslui când i s-a făcut rău. Îngrijitorii au chemat ambulanţa, iar la spitalul din oraş, medicii au crezut iniţial că are o criză de rinichi. Starea fetei s-a agravat însă şi a apărut suspiciunea de meningita. Atunci doctorii de aici au hotărât să o trimită la Iaşi, unde s-a pus diagnosticul. Fata intrase deja în comă.

În tot acest timp, pentru că e vorba de o boală infecţioasă contagioasă, toţi cei care au intrat în contact cu adolescenţa în Vaslui, au primit tratament de prevenţie. Locurile prin care a trecut au fost dezinfectate.

Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui: „A început tratamentul profilactic al tuturor celor 11 copii şi cei 13 membri din personalul centrului. Se face o monitorizare atentă a persoanelor care au intrat în contact cu minoră, ca la cel mai mic semn de disconfort să se prezinte de urgenţă la spital″

Pe de altă parte, fata de 16 ani din Botoşani, diagnosticată marţi cu meningită meningococica se simte ceva bine, spun doctorii.

Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Botoşani: ″A fost diagnosticată rapid, a fost iniţiat tratamentul specific şi este foarte bine. Au dat alertă internaţională pentru că e un copil venit pe avion.″

Bacteria meningococ, descoperită la 2 elevi de la Colegiul Gheorghe Lazăr

Între timp analizele au arătat că doi dintre elevii Colegiului Gheorghe Lazăr sunt purtători ai bacteriei meningococ. Au intrat în atenţia medicilor şi au început deja tratamentul cu antibiotice. Asta nu înseamnă neapărat că există o legătură între persoanele purtătoare şi eleva care a murit, pentru că este posibil să fie tulpini diferite ale bacteriei.

Sunt 3 cazuri de meningită menigococică în mai puţin de o săptămână, dar autorităţile din sănătate spun că nu poate fi vorba de o alertă la nivel naţional. Iar introducerea vaccinului anti-meningococic în schema obligatorie nu este luată în calcul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel