Sari la conținut

Inamicul periculos al copiilor: sedentarismul

Sedentarismul la copii este mai periculos decât în cazul adulților. Asta deoarece, deprinzându-se la vârstă fragedă cu un stil de viață nesănătos, un individ cu greu va mai renunța la el sau va reuși să îndepărteze efectele negative ale acestuia.

Carmen Anghel

Sedentarismul „atacă” un copil din toate părțile: fizic, psihic, social. Efectele sunt grave. Despre ele ne vorbesc specialiști în psihologia copilului și nutriționistul. Dr. Sanda Luminița Mihai, medic primar de neurologie și psihiatria copilului și a adolescentului, de la Spitalul de Psihiatrie Titan „Constantin Gorgos”, din București, ne spune simplu: copiii nu mai fac sport. Cu ani în urmă, existau cluburile sportive și se făcea sport de masă. Astăzi, ca să faci sport trebuie să plătești. Multe familii renunță, iar dacă îi duc pe copii la sport, îi conduc spre partea de performanță și îi solicită foarte mult. Apare un fenomen nedorit, care va afecta copilul: „Dacă intră la tenis sau la fotbal, în clasa a cincea, să zicem, dacă nu fac performanță, undeva, pe la clasa a șaptea, a opta cedează. Renunță. Apoi încep cu fumatul, cu alcoolul, cu alte substanțe, își caută refugiul în altă parte, din cauza presiunii care vine din familie”, ne atrage atenția psihologul. Ce înseamnă, totuși, sedentarismul în cazul unui copil? Dacă face sport sub o oră și stă apoi trei ore la televizor sau la computer, tabletă, deja vorbim de sedentarism. Copiii noștri nu au unde să facă mișcare. Copilul face sport prin joacă, în grup. De multe ori, copilul merge în parc cu bunicii, iar ei, de teamă, de oboseală, îl opresc din activitățile „sportive”: nu te cățăra, nu alerga, nu face aia, nu te tăvăli și așa mai departe. „În școală nu prea se face activitate sportivă. Dacă nu se face organizat, dacă nu sunt cluburi sportive, copiii chiar nu au unde să desfășoare activitate sportivă. E o problemă națională”, ne spune dr. Sanda Luminița Mihai. Obiceiurile din zilele noaste fac ca un copil să stea închis în casă. Părinții nu au curaj să îl lase pe stradă. Este mulțumit să îl lase în fața televizorului, a computerului și așa mai departe. În siguranță. Faptul că nu există o securitate îl face pe părinte să țină copilul în casă și așa crește sedentarismul.

BOLILE

Lipsa de mișcare a copilului începe să-și facă efectul. „În spatele sedentarismului vine obezitatea. Apariția ei în perioada copilăriei duce la tulburările endocrine de mai târziu, la tulburări cardiace. Apar și tulburările psihice – anxietate, depresie. Sportul nu este un moft, este o necesitate, mai ales în perioada de creștere, de dezvoltare”, ne atrage atenția medicul. O activitate de grup dezvoltă abilitățile de comunicare, cele de a lucra în grup, de a fi o echipă, de a învăța cum să te supui regulilor echipei. În unele cazuri, la școală, ora de sport este sacrificată pentru materii „mai importante”, precum matematica, româna etc. A face cât mai multă mișcare dezvoltă armonios copilul și fizic, și psihic. Capătă abilitatea de a se descurca în cadrul sporturilor de echipă, învață că trebuie să aibă grijă de coleg, să îi paseze mingea, învață să fie mai atent. „Copiilor cu ADHD, de care școala este plină și învățătorii se plâng, prima recomandare pe care le-o dăm este aceea de a face sport, ca să mai consume din energie. Recomand înotul, pentru că îi obligă să își concentreze atenția la mișcarea pe care o fac, învață să-și coordoneze respirația cu mișcarea”.

VIAȚA SOCIALĂ

Lipsa de mișcare duce la creșterea în greutate. Viața socială îi va fi afectată. Ceilalți copii încep să îl agreseze, să râdă de el, se simte respins. Copilul se va retrage, va sta și mai mult în casă, apar elementele de depresie. „În momentul în care au o depresie, majoritatea copiilor mănâncă din ce în ce mai mult. Automat, apar tulburări cardiace, pentru că inima are vârsta biologică, dar corpul este de adult, și inima trebuie să pompeze cât pentru un om mare. Este o tulburare sistemică. Afectează întregul organism”, spune medicul. Apoi vin efectele legate de școală, pentru că, după ce stau multe ore la calculator, ei nu mai au chef să învețe și apare dependența de computer. Apar note proaste, corigența, repetenția, abandonul școlar. Care sunt o altă cauză a unei posibile depresii, iar efectele sunt în cascadă. Ce ar trebui fă- cut? Soluția este simplă, ne spune specialistul: o curriculă de școală adaptată pe grupe de vârstă și pe etape de dezvoltare, în care orele de educație fizică să nu mai fie scoase și nici să nu mai fie folosite pentru altceva. Iar părinții să își facă timp pentru copiii lor, deoarece mulți dintre minori ajung la psiholog din cauză că părinții nu mai au timp să se ocupe de ei.

Probleme de alimentație

Cristina Zaharia, psiholog, ne spune clar că ronțăitul în fața televizorului este cel mai scurt drum către kilogramele în plus și chiar mai mult de atât. „Întâlnim de zece ori mai des în programele Tv (filme/reclame/ etc), imagini tentante cu produse fast food, în detrimentul imaginilor care conțin nutrienți sănătoși. Privitul la Tv este o activitate statică, încurajează sedentarismul și poate duce inclusiv la obezitate infantilă. Întârzie dezvoltarea motorie a copilului, care la această vârstă își construiește musculatura, îndemânarea”. Cercetătorii au observat: copiii care locuiesc în orașe mari tind să aibă o greutate mai mare decât cei care locuiesc în orașe mici sau în regiunile rurale. Acest trend pare să aibă legătură cu faptul că în metropole și orașele mari există o mulțime de restaurante fast food. Exemplul dat de părinți este fundamental, ne spune și dr. Anamaria Iulian, nutriționist. „Imitația este metoda prin care copilul ajunge să mănânce în fața televizorului, a calculatorului sau a tabletei”. Creierul nostru devine „fascinat” de ceea ce se difuzează la televizor și uită că a mâncat. Cere mai multă hrană. Uneori, mâncarea „făcută cu dragoste” de mama, de bunica, de mătușa devine periculoasă prin simplul fapt că este dorită mai mult de copil. Cum putem scăpa de aceste probleme? Foarte simplu: că conștientizăm că trebuie să fim selectivi și în ceea ce privește hrana copiilor noștri.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel