Înainte de o operație este bine să te pregătești cu cel puțin o lună înainte, pentru a preîntâmpina eventualele complicații medicale.
Un studiu recent spune că una dintre măsurile de bază este renunțarea la fumat. Persoanele care renunţă la fumat, chiar dacă fac acest lucru cu doar patru săptămâni înainte de o intervenţie chirurgicală, prezintă un risc mai scăzut de complicaţii post-operatorii, potrivit unui studiu publicat la jumătatea lunii ianuarie de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează AFP.
În pofida unui consens general referitor la faptul că renunţarea la fumat înainte de o operaţie poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii pacientului, a existat până în prezent o anumită controversă legată de momentul cel mai potrivit în care aceste persoane ar trebui să renunţe la consumul de ţigarete, potrivit OMS.
„Noi dovezi dezvăluie că fumătorii care renunţă la fumat cu aproximativ patru săptămâni sau mai mult înainte de o operaţie chirurgicală au un risc de complicaţii mai scăzut”, a precizat într-un comunicat aceeaşi agenţie specializată din cadrul ONU.
La şase luni după intervenţia chirurgicală, aceste persoane se recuperau mai bine decât pacienţii care continuau să fumeze.
După o operaţie, corpul uman îşi activează toate resursele pentru a facilita cicatrizarea şi pentru a combate eventualele infecţii, un proces care sporeşte necesarul de oxigen şi de nutrimente. Însă nicotina şi monoxidul de carbon, prezente în ţigarete, pot să scadă nivelurile de oxigen din organism, crescând riscul de complicaţii post-operatorii, precizează OMS.
Studiul, realizat în colaborare de OMS, Universitatea Newcastle din Australia şi Federaţia Mondială a Societăţilor Anesteziştilor (FMSA), arată că, începând cu patru săptămâni de sevraj nicotinic, fiecare săptămână suplimentară petrecută fără a fuma ameliorează cu 19% starea de sănătate a pacientului, graţie unei mai bune circulaţii sangvine.
Pacienţii care renunţă la fumat sunt astfel mai puţin susceptibili de a suferi complicaţii legate de anestezie, potrivit autorilor studiului, scrie Agerpres.
OMS încurajează ţările lumii să includă programe despre sevraj în campaniile educative implementate de sistemele lor naţionale de sănătate cu scopul de a îi ajuta pe oameni să renunţe la fumat.
„Raportul demonstrează că există avantaje în amânarea unei intervenţii minore sau non-urgente, pentru a oferi pacienţilor posibilitatea de a renunţa la fumat, ceea ce se traduce printr-un rezultat mai bun pentru starea lor de sănătate”, a declarat medicul Vinayak Prasad, directorul Iniţiativei Fără Fumat din cadrul OMS.