Sari la conținut

În weekend avem tendință mai mare de îngrășare. Iată cum evităm acest lucru

Explicația: atunci când avem mai mult timp liber suntem tentați să și mâncăm mai mult. În plus, în aceste zile suntem mai relaxați și în loc să mergem la sala de fitness, preferăm să ne așezăm confortabil în pat și sa ne uitam la televizor. Organismul intra în repaus, iar procesul de ardere al caloriilor se diminuează.

Iată ce trebuie să faci să-ți menții silueta la sfârșit de săptămână:

1. Ai grijă cât dormi

Chiar dacă nu trebuie să pleci nicăieri și vrei să mai lenevești în pat, încearcă să te trezești la aceeași oră ca și în timpul săptămânii. Dacă dormi mai mult cu 3 ore decât de obicei metabolismul va fi dat peste cap, iar kilogramele se vor acumula mai ușor.

  1. Nu sări peste micul-dejun

Este una dintre cele mai importante mese ale zilei, pentru că iţi asigură necesarul de energie pentru cel puţin jumătate de zi. Cel mai bun mic-dejun este acela care are fibre suficiente şi proteine care să iţi ţină de foame până la următoarea masă, fără prea mult zahăr sau grăsimi saturate. Alegerile bune, sănătoase includ pâine integrală, ouă, unt de arahide, cereale, fructe, lapte degresat.

,,Cine nu sare peste micul dejun, are șanse mai mici să se îngrașe de-a lungul vieții, are performanțe fizice și psihice mai bune, iar faptul că nu ne e foame sau dorim să slăbim nu reprezintă argumente pentru a sări peste masa de dimineață. Dacă nu mâncăm, este probabil ca în jurul orelor 11-12 să apară o senzație intensa de foame care să fie „rezolvată” prin dulciuri sau alte produse hipercalorice, ” spune nutriționistul Corina Zugravu.

  1. Mănâncă acasă, nu în oraș

Mâncărurile din restaurante conțin, de obicei multe calorii și carbohidrați, așa că silueta ta va avea de suferit în urma unei mese în oraș. Indicat este ca înainte de începerea weekendului să te aprovizionezi cu alimente sănătoase și astfel nu vei fi tentată să mai cumperi de mâncare.

  1. Fă mișcare în aer liber

Cum în weekend ai mai mult timp liber, poți să dedici câteva ore pe zi sportului. Poți face plimbări în parc, poți merge cu rolele sau cu bicicleta.

  1. Bea suficientă apă

Toate reacţiile chimice care au loc în organismul tău, inclusiv metabolismul, depinde de apă. Când este deshidratat, organismul arde cu aproximativ 2% mai puţine calorii, conform cercetătorilor de la Universitatea Utah.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel