Din cuprinsul articolului
Pentru prima dată de la înființarea sa, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila” din București va pregăti studenți și în afara Capitalei, la Ploiești, începând din toamna acestui an.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței de luni a Senatului UMF „Carol Davila”, la care a participat și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care a anunțat decizia universității.
Astfel, UMF „Carol Davila” va organiza în acest an o sesiune de admitere pentru 50 de studenți la medicină la Ploiești, potrivit Consiliului Județean Prahova.
În urma deciziei, Spitalul Județean de Urgență Ploiești va fi transformat în Spital Clinic Universitar, pacienții urmând să beneficieze de servicii medicale mai avansate și de o gamă mai largă de specialități medicale.
Studenții la medicină din secția UMF din Ploiești vor desfășura cursurile în spații puse la dispoziție de Universitatea de Petrol și Gaze și la Palatul Culturii din Ploiești.
“Transformarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești în Spital Clinic Universitar este importantă pentru că aduce beneficii semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical: pacienții vor beneficia de servicii medicale mai avansate și de o gamă mai largă de specialități medicale; medicii și studenții la medicină vor avea acces la resurse și tehnologii mai avansate pentru cercetare și formare”, a transmis Consiliul Județean Prahova, într-un comunicat.
“Nu în ultimul rând, transformarea unui spital în Spital Clinic Universitar atrage în zonă medici de renume și specialiști din domeniul medical interesați de oportunitățile de cercetare și învățare din cadrul universității și spitalului. Acești specialiști aduc cu ei expertiză și experiență în domeniile lor, ceea ce duce la îmbunătățirea calității serviciilor medicale”, mai arată instituția.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila” din București este una dintre cele mai importante instituții de învățământ medical din România, cu o istorie de circa un secol și jumătate.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…