Categories: Ştiri sănătate

„În Europa, sezonul gripal a început devreme. Bătrânii și copiii mici sunt cei mai afectați. Nu vom fi în situația SUA””

Geta Roman

Într-un an în care gripa pandemică continuă să facă victime în mod neașteptat în toată Europa,  expertul numărul 1 al Uniunii Europene în această problemă, profesorul Angus Nicoll, de la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile, vorbește pentru cititorii EVZ despre impactul pe care virusurile gripale le vor avea în acest an.
Medicul lămurește diferențele de evoluție a gripei în țările UE și SUA, dar și în ce măsură este vaccinul eficient.

– Cum vă așteptați să evolueze epidemia de gripă în țările europene în perioada următoare?
Pentru sezonul gripal actual, 2012-2013, perioada transmiterii mai intense a virusurilor gripale a început în jurul săptămânii 49 (începutul lunii decembrie 2012) și de atunci este în creștere. Inițial, țările din nordul și vestul Europei au fost cele mai afectate. Asta arată că în Europa sezonul gripal a început mai devreme decât precedentul, care a fost moderat și cu debut foarte târziu. În general, este dificil să facem predicții despre intensitatea sezonului gripal și cum se va dezvolta cel actual. Însă, e de spus că un indicator al transmiterii gripei este procentul de teste pozitive pentru gripă din mostrele care se iau de medici de la bolnavi. În prima săptămână din 2013, 44% dintre mostre au fost pozitive pentru virusuri gripale. Acest procent a fost atins anul trecut în săptămâna 52 din 2012. În ultimii ai, nivelul cel mai ridicat a fost de 55-60% teste pozitive. În general, epidemiile de gripă anuale din Europa sunt variabile în ceea ce privește momentul în care încep, impactul lor și grupurile care sunt cele mai afectate.

– Care este motivul pentru care epidemia de gripă din SUA e atât de virulentă în acest an? Va fi Europa în aceeași situație?
Tulpinile de virusuri observate în Europa sunt diferite de cele din America de Nord. Principala diferență este că tulpina pandemică A/H1N1 este foarte întâlnită în acest sezon în Europa, dar e foarte rară în America de Nord.  Însă, virusurile care circulă în acest sezon sunt acoperite în vaccinul antigripal pregătit pentru acest an.

– Am citit în ultimul timp multe studii despre faptul că eficacitatea vaccinurilor e din ce în ce mai mică, iar în SUA ar fi fost doar de 62% în anul 2011. Nu ar trebui să fie mai ridicată, undeva la 90%?
Studiile de eficacitate a vaccinurilor au arătat o gamă largă de cifre: între 40 și 70% de-a lungul sezoanelor gripale, în diverse grupe de vârstă sau de risc. Se fac eforturi susținute pentru ca vaccinurile să fie potrivite cu virusurile care circulă, iar eficacitatea este mai ridicată în sezoanele în care există o potrivire bună între vaccin și virusurile dominante. Însă, e de spus că nici potrivirile virologice bune nu garantează o protecție completă împotriva virusurilor gripale.
Vaccinarea rămâne însă cea mai eficientă metodă de prevenție, iar folosirea imunizării ar trebui încurajată, vaccinuri mai eficiente fiind în curs de elaborare.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: