În ce județ vor ajunge primele pensii mărite după recalculare. Ministrul Muncii, Bucura Oprescu, a anunțat că procesul de recalculare a pensiilor a ajuns la 99% în județul Suceava.
Adeverințele cu noile valori ale pensiilor vor fi trimise către pensionari începând din luna iunie. Până la 1 septembrie, toate pensiile vor fi recalculate conform noii legi a pensiilor.
Ministrul Muncii a făcut un anunț surprinzător, subliniind că județul Suceava a atins un nivel de digitalizare a pensiilor de 99%, un progres semnificativ comparativ cu alte județe. Acest lucru înseamnă că toate pensiile din Suceava au fost încărcate în sistemul digital, permițând astfel începerea procesului automatizat de recalculare a pensiilor, potrivit Newsweek.
În prezent, toate datele despre pensii ar trebui să fie încărcate în sistem. Cu toate acestea, din informațiile primite de la anumite Case de Pensii, acest lucru nu a fost realizat complet. Nu toate județele sunt pregătite pentru a începe efectiv procesul de recalculare, ceea ce face ca județul Suceava să pară mai avansat în acest sens.
În perioada iunie – august, toate pensiile urmează să fie recalculate, iar pensionarii vor primi adeverințele cu noile valori ale pensiilor în acest interval de timp.
Mai jos este prezentat modelul documentului pe care pensionarii îl vor primi, prin care Casele de Pensii îi vor informa despre noua pensie valabilă începând cu 1 septembrie.
IMPORTANT! Aceste adeverințe cu noile pensii nu vor fi distribuite în ordine alfabetică.
„M-am bucurat să văd la Casa de Pensii că procesul de evaluare și digitizare a dosarelor de pensii este aproape finalizat, astfel încât recalcularea pensiilor se va putea face rapid, datele fiind deja în sistem. Procentul de digitizare la Suceava este printre cele mai mari din țară, de 99,2%, ceea ce înseamnă că angajații de aici și-au făcut bine treaba.
De asemenea, fluxul de primire a cetățenilor este gestionat electronic pentru a nu avea cozi, lucru pe care mi-l doresc să se întâmple în toate Casele Județene de Pensii”, a spus ministrul care s-a pozat lângă un maldăr de dosare care, probabil, vor dispărea.
Suntem în plin proces de recalculare a pensiilor, care trebuie să se finalizeze în curând. În următoarele luni, pensionarii vor primi noile decizii privind pensiile recalculate. Aceste decizii vor ajunge la pensionari în funcție de rapiditatea cu care Casele de Pensii reușesc să finalizeze recalcularea. Astfel, pensionarii din Suceava sunt avantajați, datorită progresului rapid în acest județ.
Prima pensie mărită va fi primită de pensionari prin poștă pe 2 septembrie. Pensionarii care primesc pensiile pe card vor vedea creșterile în conturile lor pe 12 septembrie.
Formula de recalculare este următoarea: VPR x Numărul total de puncte. VPR (Valoarea Punctului de Referință) este 81 de lei.
Numărul total de puncte este compus din:
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…