Categories: Ştiri sănătate

În ce condiții se pot face operații estetice plătite parțial de stat

Reconstrucția sânului după o intervenție mutilantă sau abdominoplastia după scăderea în greutate sunt acoperite de asigurarea publică. Statul nu decontează însă și costul materialelor, ci doar manopera.

Daniela Șerb

Piața serviciilor de înfrumusețare a fost estimată, în 2012, la 40 de milioane de euro, iar numărul cabinetelor particulare de acest tip a trecut de 500. Clienții care apelează la acest tip de servicii nu sunt numai vedete din showbiz sau oameni de afaceri, ci și oameni obișnuiți, iar, în unele cazuri mutilante, sistemul de asigurări public oferă o mână de ajutor. „Și femeile și bărbații recurg la operații estetice. Tinerele de 18 ani sunt interesate în special de rinoplastii, implanturi mamare sau lipoaspirație, iar femeile de 65 de ani de injecții cu botox și lifting facial. Bărbații au între 35 și 50 de ani și cer mai ales abdominoplastii”, exemplifică chirurgul plastician Cristian Nițescu, medic la clinica ce îi poartă numele.
Serviciile chirurgiei estetice nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), însă cele reparatorii sunt acoperite. „Legea instituie restricții la corecțiile estetice pentru persoanele de peste 18 ani. Iar pentru minori sunt acceptate doar acele intervenții pentru afecțiuni care le împiedică dezvoltarea fizică”, ne-a a explicat Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Astfel, o reconstrucție de sân după o mastectomie, o remodelare corporală după o operație de reducere a greutății beneficiază de gratuitate în clinicile de stat.
Amorțeala în degete
se operează
Dumitru Totir, chirurg plastician la Spitalul Floreasca din București, spune că numărul pacienților care apelează la chirurgia reconstructivă ar trebui să fie mai mare. „De exemplu, la noi lumea stă cu amorțeală în degete fără să știe că acesta este un semn de sindrom de canal carpian și trebuie operat. Puțini știu că și reconstrucția sânului după mastectomie este un serviciu medical decontat integral de CNAS”, afirmă specialistul.
El adaugă că, în acest caz, ce nu se decontează este expanderul, adică balonul umplut cu ser care se introduce sub tegument și mușchi în prima etapă și implantul care înlocuiește expanderul în a doua etapă de tratament și care rămâne definitiv. O precizare se impune însă. Cele mai mari cheltuieli le implică procurarea unui expander care poate ajunge la 650 de euro și al unui implant definitiv, 400 de euro. „Sunt costuri semnificative și prohibitive pentru foarte multe femei care au suferit mastectomii”, punctează prof. dr. Ioan Lascăr,  șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Reparatorie de la Spitalul Floreasca din București.

În ciuda demersurillor nenumărate pe care le-am  făcut, CNAS nu vrea să deconteze dispozitivele medicale necesare după mastectomie. E o operație mutilantă cu efecte adânci asupra fizicului și psihicului femeii.
Prof. dr. ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Reparatorie de la Spitalul Floreasca din București

Operație reconstructivă pentru sânii mari și urâți
Lista intervențiilor chirurgicale decontate de CNAS continuă cu cea de micșorare a sânilor atunci când există o indicație medicală în acest sens. „Sunt tinere de 17 sau 18 ani care suferă de gigantomastie, operație frecventă în SUA, de exemplu. Acolo, tot ce înseamnă reducerea cu mai mult de 500 de grame a greutății unui sân este considerată intervenție reconstructivă”, detaliază dr. Totir.
Sânii tuberoși, adică aproape malformați pot fi corectați printr-o intervenție reconstructivă. Persoanele care slăbesc și văd apoi că totul atârnă pot apela la operații de reconstrucție, care le pot oferi o viață normală. Și acest tip de operații este decontat de CNAS.

CÂT COSTĂ OPERAŢIILE DE RECONSTRUCŢIE ŞI CELE ESTETICE

Tipul operaţiei Costuri euro
Otoplastie (corecţia urechilor clăpăuge) 1.000
Gigantomastie (micşorare sâni) 1.000
Rinoplastie cu deviaţie de sept 3.000
Rinoplastie simplă 1.500
Abdominoplastie clasică 2.500
Mărirea buzelor cu acid hialuronic 190
Mărirea sânilor cu implanturi mamare 2.500-3.000
Lifting de sprâncene 1.000
Transplant de păr 5.000-7.000

 

Recent Posts

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

6 minute ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

36 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

o oră ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

2 ore ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

2 ore ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

2 ore ago

Citeste si: