Din cuprinsul articolului
Infilatrații genunchi. Infiltrațiile, la modul general, sunt intervențiile care presupun injectarea unei substanțe la nivelul articulației. De exemplu, infiltrația genunchilor este o modalitate des utilizată pentru a alina durerea și pentru a reduce inflamația articulațiilor. Efectele acestei terapii pot dura până la câteva luni.
Infiltrațiile cu celule STEM sunt des folosite de medicul ortoped în cazul bolilor degenerative de la nivelul articulațiilor. Fie că vorbim despre pacienți tineri sau despre vârstnici, despre sportivi sau sedentari, protocolul de tratament este determinat de către specialist după o anamneză atent realizată în cabinetul medicului ortoped.
„Celulele stem se obțin cel mai frecvent prin recoltare din creasta iliacă (partea superficială a osului bazinului) sau de la nivelul călcâiului (osul calcaneu) prin aspirația măduvei osoase. Procesul este unul minim invaziv, nedureros (se desfășoară sub anestezie). Aspiratul obținut se centrifughează și se obțin astfel celulele stem activate care se infiltrează în zona afectată ducând la repararea cartilajului articular și dispariția imediată a durerilor. Cartilajul articular se reface în câteva luni post infiltrație. Examinarile RMN efectuate după un an arată îmbunătățiri semnificative ale calității cartilajului. De asemenea și efectele produse de artroză la nivelul articulațiilor sunt stopate,” explică dr. Tarek Nazer, Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Infiltrații cu celule STEM: afecțiuni articulare cu indicație clară
Infiltrațiile la nivelul genunchiului pot fi recomandate în tratamentul anumitor afecțiuni. Printre acestea se numără, potrivit medicului ortoped:
Apare atunci când membrana care acoperă interiorul capsulei articulațiilor mobile (sinoviala) este inflamată. Această inflamație este deseori declanșată de alte afecțiuni, cum ar fi: o boală de sistem (precum lupus eritematos diseminat), artrită inflamatorie (spondilartrită anchilozantă, poliartrită reumatoidă), guta sau condrocalcinoza articulară.
Bursita este o inflamație acută sau cronică a bursei seroase. Bursa este un sac umplut cu lichid de lubrifiere aflat între țesuturi, oase, mușchi, tendoane și piele. Bursele se regăsesc și în genunchi și au rol de perne de protecție. Atunci când acești săculeți se inflamează, apare bursita, o boală care se manifestă prin durere, uneori chiar severă.
Cunoscută și sub numele de gută, artrita gutoasă este o afecțiune care cauzează dureri articulare severe. Ea apare atunci când în sânge și în țesuturi există o cantitate prea mare de acid uric. Mai exact, guta apare dupa ani în care cristalele de acid uric s-au tot depus la nivelul articulațiilor si țesuturilor din zonă.
Gonartroza, cunoscută și ca osteoartrita genunchiului este boală articulară degenerativă frecventă a genunchiului, care apare de obicei la persoane peste 60 de ani, cu o preponderență mai mare la femei. În gonartroză, cartilajul genunchiului se degenerează. Gonartroza este foarte dureroasă, provocând umflături, probleme în mișcarea articulației. Pe măsură ce boala avansează, spațiul articular scade până la dispariție.
Este o afecțiune degenerativă ce presupune inflamația unui tendon. Suprasolicitarea tendoanelor duce la apariția acestei afecțiuni. Tendinita poate apărea și din cauza unor boli sistemice, cum ar fi poliartrita reumatoidă, scleroza sistemică, guta, artrita reactivă sau diabet. Tendinita se manifestă prin durere și sensibilitatea la palpare.
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…
Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…