Imunoterapia anti-cancer, cel mai semnificativ progres științific în 2013

Utilizarea imunoterapiei pentru a combate cancerul a fost cel mai semnificativ progres științific în 2013, potrivit palmaresului anual al celor mai importante 10 descoperiri ale anului stabilit de prestigioasa revistă americană Science

Cercetarea privind cancerul a cunoscut o schimbare în acest an în momentul în care recurgerea la imunoterapie în lupta împotriva acestei boli, în dezvoltare de câteva decenii, și-a dovedit potențialul terapeutic, explică autorii articolului apărut în ultima ediție săptămânală a revistei din acest an, datată 20 decembrie.

Mai multe teste clinice de imunoterapie — un tratament care acționează asupra sistemului imunitar, în special limfocitele T care atacă tumorile — s-au dovedit foarte promițătoare mai ales împotriva formelor agresive de cancer ca melanomul, în timp ce alte terapii au eșuat.

‘În acest an, imensa promisiune pe care o reprezintă imunoterapia în cancer prezintă puține îndoieli’ chiar dacă trebuie manifestată prudență în ceea ce privește numărul redus de pacienți tratați, a scris Tim Appenzeller, redactor-șef la Science. El a subliniat de asemenea faptul că ‘un mare număr de cancerologi sunt de acum convinși că asistă la un moment de cotitură în ceea ce privește tratarea cancerului.

Numeroase progrese în imunoterapia cancerului provin din descoperirea la sfârșitul anilor ’80 de către cercetători francezi a unui receptor pe celulele T care le împiedică pe acestea să atace tumorile canceroase. Experimentele efectuate atunci pe șoareci au arătat faptul că neutralizând receptorul, celulele T, care au un rol cheie în sistemul imunitar, au redus considerabil tumorile canceroase la aceste animale.

Mai recent, în 2006, cercetătorii japonezi au identificat un nou receptor ce frânează acțiunea anti-cancer a celulelor imunitare și primele teste clinice efectuate pe pacienți sunt promițătoare, menționează Science.

În 2011, modificarea genetică a celulelor T pentru a le programa să distrugă tumorile a provocat de asemenea mult entuziasm în lumea medicală și constituie obiectul unui mare număr de teste clinice efectuate mai ales pe pacienții bolnavi de leucemie. Semn al importantului potențial pe care îl are imunoterapia, numeroase laboratoare farmaceutice investesc de acum mult în această nouă abordare de tratament împotriva cancerului după ce au ignorat acest aspect timp de mai mulți ani, menționează Science.

În afară de imunoterapia în cancer, revista Science a elaborat o listă cu alte nouă descoperiri științifice realizate în 2013:

—Tehnica de modificare a genelor numită CRISPR, inspirată dintr-un mecanism descoperit în bacterii și pe care acestea o utilizează pentru a se proteja. Cercetători au adaptat-o pentru a manipula genomul plantelor, al animalelor sau al celulelor umane. CRISPR a fost una dintre descoperirile-vedetă în cercetarea biomedicală, în 2013.

—Celulele fotovoltaice din perovskit. Este vorba de o nouă generație de materiale mai bine comercializate ce permit producerea mai ușor și cu un cost mai redus a panourilor solare.

—Biologie structurală, utilizată pentru prima dată în producerea unui vaccin. Această tehnică utilizează structura unui anticorp pentru a concepe un imunogen, agent activ al vaccinului.

—Tehnica de imagerie numită CLARITY care face țesuturile cerebrale transparente și neuronii vizibili, permițând cercetătorilor să exploreze creierul mai eficient ca oricând.

—Miniorgane umane cultivate in vitro — muguri de ficat, rinichi sau creier în miniatură care ar putea fi mai bine utilizate pentru cercetare decât la animale.

—Identificarea sursei, mult timp misterioasă, a razelor cosmice în particule provenite de la supernova, stele care au explodat.

—Cercetările efectuate pe șoareci au indicat faptul că somnul este esențial pentru a permite o curățare a creierului, crescând spațiul între neuroni, ceea ce ameliorează circulația fluidelor.

—Cercetările efectuate pe mii de miliarde de bacterii ce populează corpul nostru au arătat importanța lor pentru sănătate și pentru a elabora tratamente personalizate mai eficace împotriva unor boli

 

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

18 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

48 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: