Rolul florei intestinale este decisiv nu doar în procesul digestiv şi al asimilării nutrienţilor, ci şi în protecţia întregului organism. Această funcţie de apărare se datorează faptului că 70% din sistemul imunitar este reprezentat de tractul digestiv.
Astfel, flora intestinală contribuie în mod esenţial la imunizarea organismului, datorită bacteriilor existente la nivelul tractului digestiv şi sprijinul pe care acestea îl oferă în funcţionarea corectă a organelor interne.
Cum contribuie flora intestinală la menţinerea stării de sănătate?
Specialistul epidemiolog Ropharma, Dr. Tania Bejan explică procesele multiple prin care flora intestinală menţine echilibrul sistemului imunitar: „ Contactul organismului nostru cu factorii externi se realizează în cea mai mare parte prin intermediul pielii şi al sistemului gastrointestinal. Sistemul digestiv este colonizat de bacterii, chiar la scurt timp după naştere şi cunoaşte modificări pe măsură ce ne maturizăm. Atunci când tranzitul intestinal prezintă deficienţe, apar boli digestive şi fluctuaţii în greutate. O floră bacteriană echilibrată măreşte capacitatea organismului de a combate infecţiile şi simultan minimizează efectele adverse ale terapiei cu antibiotice. Principalele procese prin care aceasta contribuie la întărirea sistemului de apărare sunt: distrugerea toxinelor nocive organismului, procesul de digestie, absorbţia nutrienţilor vitali, sintetizarea vitaminelor şi crearea unui pH optim al colonului prin asimilarea calciului şi a vitaminei D. Toate acestea protejează sistemul nostru imunitar, creând un scut împotriva posibilelor bacterii dăunătoare.”
Cât de mult contează alimentaţia în menţinerea echilibrului dintre flora intestinală şi imunitatea organismului ?
Dieta zilnică şi obiceiurile alimentare constituie agenţi importanţi în imunizarea organismului, deoarece tractul digestiv este responsabil de funcţiile de asimiliare şi procesare a vitaminelor şi mineralelor necesare corpului. „Există numeroşi factori care pot perturba nivelul bacteriilor la nivel intestinal: antibioticele, anticoncepţionalele, anumite boli digestive sau chiar stresul. Apar astfel dezechilibre majore, care se extind şi la sistemul de apărare al organismului împotriva bolilor sau la sistemul imunitar. După un tratament de o săptămână cu antibiotice, flora intestinală îşi reface proprietăţile după o perioadă de şase luni” , explică specialistul Ropharma, Dr. Tania Bejan.
Ce alimente sunt recomandate pentru asigurarea echilibrului dintre flora intestinală şi sistemul imunitar?
La nivel digestiv, există bacterii benefice, care sprijină dezvoltarea organismului prin formarea de vitamine şi hormoni şi eliminarea substanţelor nocive.
„ Bifidobacteriile previn instalarea afecţiunilor digestive, precum Boala Crohn sau sindromul colonului iritabil şi simultan restabilizează pH-ul intestinal acid, întărind astfel capacitatea de apărare a organismului în fața agenţilor patogeni. Aceste bacterii se găsesc în special în componenţa iaurturilor şi a chefirului”, recomandă specialistul Ropharma, Dr. Tania Bejan.
Lactobacilii constituie un alt tip de bacterii cu beneficii substanţiale asupra sistemului imunitar. Acestea previn apariţia candidozelor, dezvoltarea tumorilor, a infecţiilor bucale sau virozelor intestinale. Aceste bacterii lactice sunt conţinute în mod natural de alimentele fermentate: unt, brânză, pasta de soia fermentată şi murăturile.
Echilibrul florei intestinale este un proces delicat, influenţat atât de factori externi cât şi interni, cu un rol decisiv în capacitatea de apărare a organismului – ajută digestia, participă la sinteza unor vitamine (complexul de B-uri, vitamina K) și menține un mediu ostil instalării bacteriilor patogene potential cauzatoare de boală.
Procesele din flora intestinală sunt cele mai importante mecanisme care conduc la menţinerea imunităţii: secretarea hormonilor, sintetizarea vitaminelor, asigurarea desfăşurării celorlalte procese conexe din corp. Toate acestea creează un adevărat ecosistem de protecţie ce ajută la menţinerea stării de sănătate şi la întărirea organismului din interior.
Pentru a susţine acţiunea florei intestinale asupra sistemului imunitar, suplimentul Ropharma – Activit Fier+ Lactoferina acţionează eficient în absorbţia, transportul şi utilizarea fierului şi a acidului folic, asigura o rezistenţă sporită a organismului la infecţii, are acţiune probiotică, rol esenţial în transportul oxigenului către celule şi ţesuturi şi este adjuvant recomandat în anemia feriprivă. Activit Fier + Lactoferina este recomandat şi femeilor în perioada fertilă, însărcinate sau care alăptează. Preţ: 12. 5 Lei. Disponibil pe www.ropharma-healthcare.ro şi în Farmaciile Ropharma.