Din cuprinsul articolului
Impozitul pe veniturile neidentificate va crește de la 16% la 70% începând de luni, 1 iulie 2024. Această nouă rată va fi aplicabilă evaluărilor fiscale emise de autoritățile fiscale începând cu aceeași dată. Prin urmare, persoanele fizice care au fost anterior supuse controlului, dar care primesc evaluarea fiscală după 1 iulie, vor fi supuse impozitării de 70%.
Cu alte cuvinte, dacă anumite persoane au acumulat averi prin evaziune fiscală, este evident că aceste fonduri nu pot fi justificate sau identificate. Cum autoritatea fiscală nu are dovezi că fondurile au fost dobândite prin mijloace legitime și are doar suspiciuni, va urma logica: „Nu v-am prins făcând bani, dar acum vom percepe un impozit de 70%”.
În consecință, persoana în cauză va reține 30%.
Banii de la nunți și botezuri nu sunt venituri neidentificate
Există o dezbatere aprinsă mai ales în mediul online cu privire la veniturile adunate după nunţi şi botezuri.
Inspectorii ANAF ştiu sursa banilor în cazul nunţilor. Dacă mirii vor declara banii după eveniment, această sumă scapă de impozitarea de 70 de procente, titrează InfoActual.
Guvernul ia în calcul impozitarea veniturilor excepționale
Guvernul ia în calcul introducerea unor praguri de impozitare anul viitor la veniturile excepționale, în condițiile în care premierul Marcel Ciolacu exclude în prezent orice creștere de TVA pentru a suplimenta bugetul.
Un exemplu de venit excepțional, la care s-ar putea aplica praguri de impozitare, ar fi revânzarea unor terenuri la prețuri mult mai mari decât cele la care au fost cumpărate, pragurile de impozitare urmând să fie stabilite prin analize ale Băncii Mondiale, susțin sursele HotNews.
Luna iulie vine la pachet cu un val de scumpiri pentru români
Oamenii vor plăti mai mult pentru combustibili, dar şi pentru achitarea facturii la gaze. Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie.
Scumpirea carburanților poate genera scumpiri în lanț, avertizează analiștii. Primele care se scumpesc sunt alimentele, pentru că transportul mâncării se face majoritar pe cale rutieră în România.
Veștile nu sunt bune nici în ceea ce privește cursul leu-euro. Majoritatea analiștilor se așteaptă la o depreciere a leului în următoarea perioadă. Astfel, in următoarele luni, euro ar urma să treacă de pragul de 5 lei, ajungând la 5,01 lei pentru un euro. În următorul an ar ajunge la 5,06 spun analiștii.
Luna iulie vine cu schimbări şi în ceea ce privește ratele românilor, în cazul celor care au deja un credit, dar și cu scumpiri semnificative pentru cei care nu au încă rate la bancă, dar se gândesc să își cumpere o locuință.
Așadar, românii care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate ceva mai mici la bănci. De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea ușor, de la 5,90%, cât este în prezent, la 5,86%. Astfel, dacă luăm ca exemplu un credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, odată cu actualizarea IRCC, cu aproximativ 7 lei. Toate acestea după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.
Apartamentele noi din marile orașe continuă să se scumpească, atingând niveluri record la nivel național