Dana Lascu
Ca să fii doctor în țara asta, ca de altfel cam pe peste tot în lume, trebuie să ai șase ani de facultate de medicină. Dacă vrei și-o specializare, maximum ca grad, înveți, în total, vreo 18 ani. Dacă n-ai făcut niciuna din astea, n-ai niciun drept să-mi spui ce pilulă să iau. Părerea mea. La revista Doctorului zilei lucrează jurnaliști, nu medici. Ce-i drept, materialele noastre sunt realizate, după caz, cu medici din varii specializări, psihologi, psihiatri, stomatologi, asistente și farmaciști.
Niciunul dintre noi, însă, nu s-ar hazarda vreodată să se pună în locul unui doctor. Pentru că, prin natura meseriei, am văzut cu ochii noștri cât de mult rău pot să facă tratamentele date și luate după ce spun vecina, coafeza sau bunica. Nu ne asumăm riscul de a face rău. Mulți dintre cititorii de pe Facebook sau de pe site nu înțeleg asta.
„Am tensiunea mică, dureri de cap, amețeli și aș dormi într-una. Ce tratament să iau?”, ne scria o cititoare. Supărată că nu i-am dat tratament, ne-a făcut „nenorociți” și ne-a promis că ne blochează. Alții au pretenții! „Știți un tratament pentru ulcior la ochi? Da’ să fie rapid, că nu mai vreau să mă învoiesc!”. Nu știm de ce s-a mai învoit respectivul, dar pentru asta, sigur era cazul s-o facă! Alții ne trimit fotografii și ne cer să le spunem dacă e sau nu mortal ce au. Așadar, mă văd nevoită să repet și să subliniez, public, următoarele:
Nu suntem doctori! Nu dăm tratamente! Nu dăm rețete, nu facem rost de medicamente și nu intermediem „intrări” la doctori. Când facem aceste materiale, fie le luăm interviu – cu programare prealabilă, ca la cabinet – fie discutăm cu ei, când pot, prin email sau pe la vreun eveniment. Nu stau la dispoziția noastră și nu le decidem noi programul.
Aducem, în schimb, în fața dumneavoastră, în revistă sau la emisiunea LiveDoc (live, pe Facebook, în fiecare miercuri) specialiști care pot să vă elucideze o parte din nedumeriri. Vă prezentăm boli și simptomele lor, în ideea că dacă le simțiți, trebuie să mergeți rapid, la medic, pentru diagnostic și tratament. Evident, acceptăm și sugestii, așa că dacă vreți să aflați informații despre afecțiuni pe care încă nu le-am prezentat, vă rugăm să ne atrageți atenția asupra lor. O vom face cu mare drag.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…