Din cuprinsul articolului
Campania de vaccinare din România se află într-o ușoară stagnare, iar pentru a reveni la normalitate, autoritățile iau în calcul un posibil ajutor din partea artiștilor pentru mobilizarea populației.
Cum a comentat Loredana o astfel de decizie?
„Dacă tot n-am primit niciodată nimic de la Guvern, măcar din punct de vedere moral aș accepta. Pentru că eu m-am vaccinat, eu cred în asta și cred că oamenii trebuie să se gândească bine când spun nu sau când spun da.
Atunci când iei o decizie de acest gen, atât de radicală, trebuie să ai niște argumente care să fie extrem de fiabile și, pentru mine, unul din cele mai importante argumente este nu doar să ne protejăm pe noi, dar să-i protejăm pe cei care nu o pot face nici măcar prin vaccin. Cred că aici este o datorie etică, morală, umană, pe care noi trebuie să o luăm în considerare.
Așa cum ne vaccinau de TBC când eram în clasele primare, venea asistenta medicală și ne înțepa, nu exista că a venit mama, tata sau bunica. Trăim într-o lume în care totul se întâmplă cu viteza luminii și aceste studii și rezultate științifice sunt mult mai accelerate decât ce se întâmpla acum 20 sau 30 de ani.
Acest vaccin TBC ne-a adus un avantaj față de restul zonei occidentale. Avem un fel imunitate la bază“, a spus Loredana Groza.
Referitor la pandemie, Loredana a apreciat că pentru ea a fost un semn că trebuie dea o șansă acelor lucruri pentru care, înainte de pandemie, nu avea timp.
„Înainte de pandemie nu aveam mai mult de șapte zile la rând libere și atunci fugeam în Grecia sau unde îmi permiteam să vin, să mă întorc rapid, pentru că aveam tot timpul ceva de făcut.
Acum am zis că e un semn, că trebuie să fac niște lucruri și să îmi hrănesc spiritul și să mă bucur de momentele astea pe care trebuie să le iau pentru mod pozitiv.
Orice în viață trebuie să îl privești ca pe un mesaj pe pozitiv, să nu fi încrâncenat, să nu reacționezi, să nu încerci să dramatizezi lucrurile, și am plecat. Unde a fost mai mare nebunie, acolo m-am dus și eu. M-am dus în Mexic, Miami, Maldive şi o să mă mai duc.”
Nu am luat niciun leu de la guvern, muncesc de la 14 ani
„Nu am luat niciun leu de la guvern. Muncesc de la 14 ani. Am început să lucrez de foarte mică şi nu numai pentru mine ci şi pentru familia mea. Am peste 30 de persoane care lucrează pentru mine și pe care încerc să le protejez.
Chiar și în aceste vremuri grele nu am făcut rabat de la respectul meu pentru ei din punct de vedere material și din punct de vedere moral, pentru că suntem aici să ne ajutăm unii pe alții.
Cred că oamenii care sunt aproape de oameni, care sunt alături de tine, trebuie întotdeauna susținuți indiferent de situație”, a spus Loredana Groza la Antena 3.