Reguli care aplicate inainte si dupa implantul dentar asigura reusita interventiei (P)

Despre implantul dentar s-a scris si se va scrie in continuare foarte mult, deoarece, in prezent, este cea mai buna solutie pentru inlocuirea dintilor lipsa. In linii mari, implantul dentar presupune atasarea unui corp strain in organism – este vorba despre un material biocompatibil, care va fi tolerat de catre acesta.

Implantul dentar reprezinta o alegere prioritara in cazul celor mai multi pacienti cu probleme dentare nu doar pentru avantajele medicale pe care le asigura, ci si din punct de vedere estetic. Practic, viata celor care au facut o astfel de alegere s-a schimbat radical in primul rand pentru ca si-au obtinut din nou zambetul.

Dincolo de ceea ce presupune atasarea implanturilor dentare si in ciuda progreselor tehnologice inregistrate in stomatologie, exista anumite reguli pe care pacientii trebuie sa le respecte inainte de interventie si dupa ce aceasta se realizeaza. De astfel, nimeni nu spune ca obtinerea unei danturi frumoase si a unui zambet radios se poate face fara un minim de efort.

Potrivit specialistilor de la PlazaDent.ro, cabinet stomatologic in sector 6, Bucuresti, efortul medicului care urmareste un rezultat foarte bun, coroborat cu disciplina pacientilor reprezinta cheia succesului in cazul unui implant dentar. Foarte important de notat, cele doua parti au atributii pe care nu si le pot suplini reciproc, motiv pentru care implicarea amandurora este deosebit de importanta.

Atributiile pacientilor inainte de a se efectua implant dentar

Albirea dintilor inainte de atasarea implatului dentar reprezinta o conditie pe care pacientii ar trebui sa o indeplineasca daca urmaresc ca noii dinti pe care ii vor obtine ca urmare a procedurii sa aiba un anumit grad de alb. O astfel de decizie are insa si implicatii ulterioare, in sensul in care chiar si dupa implant pacientii care si-au albit dintii anterior vor trebui sa solicite o astfel de procedura periodic.

O alta conditie de care pacientii ar trebui sa tina cont inainte de implant pe maxilarul superior consta in utilizarea anterioara a unor picaturi de nas cu scopul de a-si desfunda sinusurile. Mai mult de atat, specialistii recomanda clatitul bucal cu apa de gura cu clorhexidina, un antiseptic eficient, timp de cel putin cinci zile, inainte de interventie.

Atributiile pacientilor dupa efectuarea implantului dentar

Indiferent de cabinetul sau clinica stomatologica in care se efectueaza implantul dentar, medicii vor face recomandari pacientilor cu privire la conduita pe care trebuie sa o adopte dupa interventie. De exemplu, medicii de la PlazaDent.ro, cabinet stomatologic care asigura implant dentar in Bucuresti, le recomanda pacientilor ca pe langa administrarea unor antibiotice si analgezice si aplicarea compreselor reci care previn edemul postoperator, sa respecte urmatoarele sfaturi:

  • imediat dupa aplicarea implanturilor sa nu-si perie dintii si nici sa nu isi clateasca gura;
  • sa consume alimente moi, aduse la temperatura camerei;
  • sa nu consume alcool si/sau sucuri acidulate;
  • sa evite sa-si sufle nasul – daca totusi apare aceasta nevoie sa stranute cu gura deschisa;
  • sa doarma cu capul mai sus decat anterior interventiei;
  • la reluarea periajului dentar acesta trebuie sa fie realizat cu blandete si sa se foloseasca apa de gura;
  • sa evite albirea dintilor si detartrajul pentru o perioada;
  • sa respecte vizitele la cabinetul medical, pentru ca stomatologul sa poata sa se asigure ca interventia este o reusita.

Implatul dentar este o solutie, insa rezultatele sale depind foarte mult si de modul in care pacientii respecta recomandarile medicale care i se fac. Abordarea anterioara implantului si disciplina ulterioara contribuie cu mult la reusita unei tehnici capabile sa schimbe vieti.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

3 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

4 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

5 ore ago

Citeste si: