Categories: Expertul zilei

Implantul dentar. Cât este de dureros și la ce să ne așteptăm post-intervenție

Implantul dentar. Chiar și în ziua de astăzi multe persoane se tem încă de intervenția de înserare a unui implant dentar fie din lipsa informației, fie din cauza completării golurilor de informații cu povești uneori nu tocmai liniștitoare.

Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune ca progresele din domeniul medical au făcut ca implantul dentar în sine să devină o procedură chirurgicală relativ simplă, iar recuperarea să implice un disconfort minim pentru pacient.

Odată efectuat implantul dentar mulți pacienți sunt surprinși de cât de simplă este procedura și cât de puțin disconfort există după aceea. Intervenția în sine este complet nedureroasă, deoarece se realizează sub anestezie locală. Acasă, însă, organismul fiecărui pacient reacționează în felul sau, dar dacă știm la ce să ne așteptăm putem gestiona cu succes orice eventuală problemă. Iată, așadar, la ce trebuie să ne așteptăm în zilele de după aplicarea unui implant dentar:

Durere ușoară sau moderată

După trecerea efectului anesteziei locale este de așteptat să apară senzația de durere, moderată sau ușoară, în funcție de fiecare pacient în parte. “Însă, dacă urmăm sfatul medicului și luăm antialgicele/antiinflamatoarele prescrise, durerea dispare. Iar pentru prevenirea infectării zonei, care și ea ar putea duce la durere, dar mai ales la compromiterea implantului, trebuie să luăm și antibioticul prescris și să respectăm toate indicațiile medicului chirurg”, spune specialistul ortodont.

Umflarea zonei

Aceasta este modalitatea organismului de a răspunde la trauma, controlată de altfel, la care a fost supus, și face parte din procesul de vindecare. “Această reacție reprezintă o acumulare de lichid, moale, pufoasă la atingere și dureroasă, asemănătoare infecțiilor severe din zona orală. Umflarea este maximă la 48 ore de la intervenție și descrește treptat, astfel încât dispare în câteva zile. Reducerea șanselor de apariție a edemului se face prin aplicarea postoperator a unor pungi de gheață, în reprize de 10-15 minute, urmate de 10-15 minute pauză.  Există și pacienți la care organismul răspunde mult mai blând, cu o umflare discretă, aproape imperceptibilă”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

Învinețirea zonei

Acest efect nu apare obligatoriu la toți pacienții, însă este un fenomen natural, cauzat de acumularea de sânge în țesuturile din zona respectivă. “În funcție de permeabilitatea vasculară și capacitatea de coagulare a sângelui, invinețirea este absentă, mai redusă sau mai accentuată. Femeilor le este recomandat să nu programeze această procedură în perioada menstruală, deoarece capacitatea de coagulare a sângelui este modificată, iar riscul de invinețire este mai mare”, atenționează specialistul ortodont.

Gust de sânge în gură

Câtă vreme cantitatea de sânge este redusă, astfel încât saliva capătă o tentă rozalie, totul este normal, însă dacă sângerarea apare în cantitate mare, cu sânge roșu viu, este necesară prezentarea la medicul.

Restricții alimentare

Deși mâncatul poate fi o provocare în primele zile, este important ca dieta să cuprindă alimente hrănitoare, care vor oferi organismului energie și vor susține procesul de vindecare. “Sunt recomandate alimente mai moi și mestecarea lor departe de locul implantului. Trebuie evitate alimente precum popcorn, semințe sau fructele tari, precum și mâncăruri calde sau picante. În general, majoritatea pacienților pot reveni la o dietă normală după șapte până la zece zile post-intervenție”, explică doamna doctor Mihaela Dan.

Nu în ultimul rând, un stil de viață sănătos este esențial pentru o recuperare reușită. Fumatul va intarzia vindecarea zonei deoarece nicotina din tutun reduce fluxul de sânge către țesuturile moi, fapt care încetinește procesul de vindecare și afectează sănătatea pe termen lung a gingiilor și a osului.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: