Statisticile arata ca in Romania, peste 30% dintre adulti au cel putin un dinte lipsa, fapt care le afecteaza calitatea vietii, dar si sanatatea intregului organism pe termen lung. Pentru ca o interventie chirurgicala reprezinta depasirea zonei de confort, majoritatea oamenilor amana pana in ultimul moment realizarea acesteia, neconstientizand ca de fapt agraveaza situatia. Daca multi dintre pacienti evita implanturile dentare nu doar datorita costului mai ridicat, ci mai ales din cauza fricii si perioadei lungi de recuperare, toate aceste dezavantaje sunt acum de ordinul trecutului, gratie celui mai nou sistem care efectiv schimba lumea stomatologiei – implantul dentar intr-o sedinta.
„Daca pana acum dezavantajul metodei clasice de implant era reprezentat de costul mai ridicat si timpul indelungat de asteptare de pana la 6 luni din prima zi de tratament pana in momentul aplicarii coroanei, acest nou sistem de implant ajunge la o finalitate intr-un timp foarte scurt, fiind o procedura atraumatica, rapida, cu costuri reduse, ceea ce pare aproape incredibil. In cazul implantului clasic, in perioada in care pacientul poarta o proteza dentara provizorie, pot aparea o serie de probleme de ordin general care pot amana tratamentul, ceea ce este complet evitat in cazul noului sistem”, explica dr. Reza Sadighian, medic stomatolog.
Noua procedura presupune inserarea implanturilor dentare si totodata aplicarea lucrarii dentare intr-o singura sedinta, cu alte cuvinte se realizeaza extractia, se face implantul si apoi se pune proteza provizorie. In acest fel, la finalul sedintei, pacientul paraseste clinica cu implanturi si dinti ficsi (provizorii), fiind capabil sa se reintoarca imediat la viata sociala, urmand ca dupa cateva luni sa revina pentru lucrarile definitive.
In cazul implanturilor dentare clasice, dupa ce pacientul este pregatit pentru implant, se face o incizie in gingia pacientului pentru a expune osul de sub aceasta. Apoi, folosind instrumente specifice, se creeaza o cavitate in osul expus si se insereaza implantul dentar. Ulterior, gingia este cusuta si urmeaza o perioada de vindecare, in care implantul se se sudeaza natural de os, creand o baza sigura si puternica pentru dintele inlocuitor. Perioada de vindecare in acest caz dureaza in mod normal intre 4 si 6 luni. Dupa integrarea osoasa a implantului, medicul stomatolog va atasa de acesta un dinte artificial, special creat.
„In noul sistem se utilizeaza implanturi drepte si implanturi angulate la 35 de grade, pe care se ataseaza lucrarea dentara, realizata in cateva ore dupa inserarea implanturilor, totul intr-o singura sedinta. Implantul intr-o singura sedinta, noutate absoluta pe piata stomatologica, reprezinta o varianta alternativa pentru omul modern aflat in contratimp cu propria viata si se bazeaza pe tehnologia 3D de proiectare a implantului intr-un sistem digital ce permite medicului stomatolog sa aiba acces la imagini din cavitatea bucala din locurile greu accesibile, precum canaliculele dentinare. Cu ajutorul graficii 3D, pozitionarea, unghiul si chiar marimea implantului pot fi simulate la scara reala si astfel se garanteaza calitatea lucrarii. Functiile softului pot genera un raport, iar in baza acestuia medicul va putea lua cele mai potrivite decizii chiar inainte de operatie, acuratetea fiind unul din atuurile procedeului de implant intr-o singura zi”, adauga dr. Dr. Reza Sadighian.
10 motive prin care implantul intr-o sedinta iti poate schimba viata
1. Chirurgie minim invaziva – reducerea sangerarii
2. Timpul dedicat operatiei chirurgicale redus la minimum
3. Excelent pentru cei care au deja aplicat tratament pe incisivii centrali, existand posibilitatea aplicarii unei proteze dentare tot in aceeasi zi
4. Vizite medicale reduse la minimum
5. Recuperare rapida
6. Rata mare de succes a operatiei gratie graficii 3D
7. Minimizarea ruperii coroanei – design similar cu imaginea naturala a dintelui
8. Reducerea posibilitatii dezvoltarii unei infectii prin igienizare si acoperire cu gingia in aceeasi zi
9. Zirconiul tine de parte microbii si previne aparitia cariilor
10. Diferenta insesizabila in comparatie cu linia dentara
„Ceea ce trebuie sa stie pacientul este ca beneficiile implantului intr-o sedinta sunt nenumarate. In primul rand, este vorba de mai putin timp pierdut prin clinici si de o operatie mult mai precisa cu ajutorul ghidului computerizat 3D. In al doilea rand, un grad de durere mult mai mic comparativ cu cel al implanturilor traditionale si o recuperare mai rapida datorita chirurgiei fara lambou. Mai apoi, dantura capata un aspect mai natural si tesuturile inconjuratoare sunt mai sanatoase datorita tehnologiei computerizate personalizate pentru dantura pacientului. Un ultim beneficiu major este acela ca iti primesti noul dinte chiar in ziua implantului. Cu alte cuvinte, poti pleca „ca nou” din aceasta clinica intr-o singura sedinta”, afirma dr. Dr. Reza Sadighian.
Implanturile dentare pot imbunatati semnificativ calitatea vietii unei persoane intrucat acestea restabilesc si imbunatatesc functia de mestecatie si vorbirea unei persoane care si-a pierdut unul sau mai multi dinti naturali, pot spori mult increderea in sine a unei persoane care a pierdut-o tocmai din cauza danturii lipsa, elimina presiunea exercitata asupra dintilor ramasi sau asupra gingiilor, presiune cauzata de proteze conventionale, si pot ajuta la incetinirea sau stoparea resorbtiei osului maxilarul, imitand perfect prezenta unei radacini dentare naturale.