Categories: Ştiri sănătate

Imagini virale cu lilieci care zboară în saloanele copiilor internați la Spitalul Oltenița. Reacția conducerii

Imagini surprinse în Spitalul Municipal Oltenița, în care lilieci zboară printr-un salon pentru copii, au fost distribuite recent în spațiul public, provocând îngrijorări cu privire la siguranța pacienților. Directorul spitalului a declarat marți, pentru Antena 3 CNN, că incidentul a fost rapid gestionat: mamele și copiii internați în salon au fost mutați de urgență, iar salonul a fost dezinfectat și igienizat pentru a elimina orice risc. Prezența liliecilor în spital ridică întrebări privind măsurile de securizare a spațiilor pentru a evita astfel de situații în viitor.

Într-un videoclip realizat de o pacientă la Spitalul Municipal Oltenița, o femeie surprinde momentul în care lilieci zboară printr-un salon de pediatrie, spunând:

„La spital, pe secţia de pediatrie. Ne culcăm cu ce or fi ăştia, cu lilieci, mânca-v-aş sufletul vostru! 2024!”

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20:30, în salonul trei de la etajul 4, unde sunt instalate geamuri noi ca parte a unui proiect de eficientizare energetică. Potrivit managerului spitalului, Ion Câmpeanu, geamurile respective au deschidere oscilobatantă, iar două zburătoare au intrat în salon printr-unul dintre geamurile deschise.

Managerul a menționat că, în timp ce asistentele susțin că era vorba de păsări, pacienta care a filmat crede că au fost lilieci. Asistenta de tură a intervenit prompt, alungând animalele și anunțând superiorul, care a decis mutarea pacienților într-un alt salon. Potrivit declarațiilor colegilor, întreaga situație s-a desfășurat în aproximativ două minute, iar salonul a fost dezinfectat după incident.

Sursă foto: Calarasi Press

„Acele geamuri au doar deschidere oscilobatantă. Pe unul dintre geamurile care era deschis au intrat două zburătoare. Colegele asistente spun că erau păsări, o pacientă care a filmat incidentul spune că erau lilieci. Eu nu mi-am putut da seama din înregistrare.

Asistenta de tură s-a sesizat şi a alungat acele animale afară, după care a anunţat şeful direct, care a dispus mutarea pacienţilor în alt salon. Incidentul a durat două minute, din spusele colegilor mei”, a declarat managerul spitalului.

Page: 1 2

Recent Posts

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

20 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

39 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

59 de minute ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

o oră ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

2 ore ago

Citeste si: