Categories: Ştiri sănătate

Imagini virale cu lilieci care zboară în saloanele copiilor internați la Spitalul Oltenița. Reacția conducerii

În salon erau trei pacienţi copii şi două mame însoţitor.

Potrivit medicului, duminică dimineaţă, salonul despre care este vorba a fost igienizat şi dezinfectat.

Câmpeanu a spus că s-a constatat că liliecii provin din exteriorul spitalului.

„Noi de doi ani de zile încercăm să modernizăm spitalul şi, de exemplu, am eliminat acoperişul şarpantă, unde în trecut erau porumbei. Avem o incintă de vreo patru hectare şi probabil prin vegetaţia spontană au cuibul sau acolo sălăşluiesc aceste vieţuitoare”, a declarat directorul spitalului.

Page: 1 2

Recent Posts

Miros neplăcut al corpului: 10 motive care nu sunt legate de transpirație

Mirosul corporal începe, de obicei, cu transpirația, în special în zona axilei și a inghinală,…

2 ore ago

Halucinant! Durerea de spate poate indica uneori o boală gravă. Primele semne care îți arată că trebuie să mergi urgent la medic

Durerea de spate indică cancer în aceste situații. Deși cele mai frecvente cauze sunt leziunile,…

3 ore ago

ZODIA care își va schimba radical viața. Astrolog: Norocul este de partea lor

ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…

3 ore ago

10 ani de la apariţia produselor fără fum, alternative mai puțin nocive decât fumatul

Din cuprinsul articolului • „Avem ambiţia ca numărul fumătorilor să scadă substanțial până în 2030”…

3 ore ago

Zodii care vor fi ca un butoi cu pulbere până la sfârșitul anului. Fiți pregătiți!

Sfârșitul de an aduce adesea cu sine emoții intense din cauza schimbărilor, a evenimentelor neașteptate…

4 ore ago

Acest fruct scade acidul uric. Are proprietăți antiinflamatorii

Fructele se numără printre alimentele cu efecte ultrabenefice asupra organismului, care nu trebuie să lipsească…

4 ore ago

Citeste si: